50 de familii trebuiau strămutate încă din 2008, dar autoritățile abia acum pregătesc licitația pentru construirea locuințelor. Sursa: Nicoleta Ene
Câteva zeci de familii din Ocnele Mari, ale căror gospodării se află în zona de risc a Câmpului I de sonde, nu au fost nici acum strămutate, deși specialiștii au avertizat că există pericolul ca fosta mină să se prăbușească, așa cum s-a întâmplat în 2001 la Câmpul II de sonde. La fel ca și atunci, autoritățile locale au amânat strămutarea localnicilor până când s-a produs dezastrul, deși fondurile necesare au existat în ambele cazuri.
„Se vor inunda niște curți, nimic mai mult”
Mai mult decât atât, autoritățile locale din Ocnele Mari mizează pe faptul că istoria din 2001 nu se poate repeta. „Eu nu cred că va mai fi ce a fost în 2001. Cei de la Conversim au construit un al doilea baraj de retenție, sigur nu se va mai întâmpla catastrofa din 2001. Se vor inunda niște curți, nimic mai mult. Oamenii nu au de ce să-și facă griji. Nu vreau să mă pun de-a curmezișul, dar asta este ultima strămutare care se mai face în Ocne”, susține primarul Petre Iordache.
Deși, în 2006, guvernul a alocat fondurile necesare pentru strămutarea celor 50 de familii, a mai durat doi ani până când autoritățile județene au trecut un teren din cartierul Copăcelul, Râmnicu-Vâlcea, în proprietatea Primăriei Râmnicu-Vâlcea.
Iar licitația pentru desemnarea constructorului a fost contestată la sfâr șitul lui 2008 și va fi reluată într-o săptămână, în condițiile în care casele ar fi trebuit finalizate anul trecut.
„Nu putem ști exact ziua, dar știm sigur că va cădea tavanul cavernei. Din planșeu cad frecvent între 8.000 și 16.000 de metri cubi de steril”, apreciază inginerul geolog Tiberiu Constantinescu.
Autorități luate prin surprindere
Situația de acu