Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei spune că parlamentarii nu fac decât să respecte dorinţa alegătorilor
Sumele mari de bani cerute de parlamentari pentru bisericile din propriile circumscripţii nu reprezintă altceva decât datoria deputatului sau a senatorului pentru comunitatea care l-a trimis în Parlament, consideră Biserica. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica, susţine că fondurile alocate lăcaşelor de cult nu reprezintă o strategie de imagine pentru parlamentri, ci doar un răspuns la dorinţele comunităţii. “Este clar că având un nou sistem de vot, sistemul uninominal, în care fiecare senator şi deputat are o strânsă legătură cu circumscripţia din care face parte, a crescut foarte mult şi responsabilitatea acestuia faţă de comunitate. Dacă respectivul parlamentar a constatat că este dorinţa comunităţii să îşi termine biserica începută, dar nefinalizată este clar că trebuie să respecte aceste dorinţe. Nu se pune problema de imagine, pentru că nu biserica este ceea ce ajută respectivul parlamentar, ci comunitatea care l-a trimis în Parlament”, spune părintele Stoica.
Parlamentarii nu vor deveni ctitori, dar vor fi pomeniţi în rugăciuni
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a decalrat că nu se pune problema ca parlamentarii care au distribuit sume de la buget pentru construirea de biserici să devină ctitori. Mai ales că banii provin de la cetăţeni şi nu din buzunarul paralmentarilor. „Nu se pune problema să fie consideraţi ctitori. Potrivit rânduielilor bisericeşti, ctitor devii atunci când ai construit în întregime biserica. În plus, ctitoria înseamnă să ridici un lăcaş de cult din propriii bani. În acest moment nu este vorba de bani proprii, ci este vorba de bani de la bugetul de stat, care se alocă la comunitate. Dacă vorbim de descentralizare, banii aceştia nu trebuie să ajute interesele comunităţii? Una