In 1949, din 16 milioane de cetateni romani, 12 milioane locuiau la sate.
Inceputul colectivizarii in Romania se leaga de sedinta Plenara a Comitetului Central (CC) al Partidului Muncitoresc Roman (PMR) tinuta intre 3 si 5 martie 1949, prin care Gheorghe Gheorghiu Dej, secretarul general al PMR, a anuntat declansarea "transformarii socialiste a agriculturii". Cu toate acestea, pe cat se cunoaste mai mult despre colectivizare pe atat cercetatorii fenomenului sunt mai preocupati in a recomanda anul 1949 ca moment zero al acestui proces. In definitiv, plenara CC din martie oficializeaza o decizie pregatita prin actiuni sistematice inca dinainte, mai exact din clipa in care soldatii Armatei Rosii au pus cizma pe teritoriul Romaniei.
Nefiind un demers unitar, coerent in tactici, se purcede la diferite periodizari cu scopul de a-l face inteligibil. Daca, asa cum vom observa, cele mai multe delimitari se fac dupa 1949, exista altele mai extensive cum ar fi, de pilda, cea facuta de Victor Frunza (vezi pp. 412 – 420). Autorul priveste colectivizarea impartita in trei etape, criteriul ce sta la baza fiind cel al tacticilor de lupta. Prima etapa incepe cu reforma agrara din 23 martie 1945 a carei finalitate a fost neutralizarea taranimii, considerata de catre partid a fi un mamut cu picioare de lut. A doua etapa incepe cu lichidarea mosierimii din noaptea de 1 spre 2 martie si plenara CC din zilele urmatoare. In fine, a treia etapa are loc dupa 1965, anul consolidarii puterii lui Nicolae Ceausescu, cand se produce etatizarea intregului teritoriu al Romaniei, "indiferent de destinatia terenurilor". Altfel spus, dupa 1965, colectivizarea isi atinge finalitatea prin suprimarea oricarui drept de posesiune individuala (chiar si gospodariile taranesti se aflau tot pe terenul statului) si desfiintarea dreptului la succesiune (ibid., p. 418). O atare compart
