Emilian Marcu Dupa ce, sistematic, s-au denigrat: scoala, armata, biserica si chiar poporul roman in esenta lui, a venit acum randul medicilor si al personalului care lucreaza pentru sanatatea noastra, ce e drept, cu posibilitatile care le au.

Cazuri izolate, accidente nefericite, pe data, devin un bun prilej pentru un numar imens de oameni de a spune verzi si uscate despre cei care prin truda si priceperea lor, salveaza de la moarte atatia si atatia pacienti. Nu am auzit pe prea multi «critici de ocazie», «bagatori in seama» sa spuna prea multe despre noptile nedormite si preocuparile pe care le au medicii cand insira pe masa de operatie, ca intr-un atelier de electronice, organele vitale ale omului si cum se straduiesc sa le asambleze la loc si sa se bucure ca nu le-a fost stradania in zadar. Atunci nimeni nu se mai isterizeaza si nu merge cu jalba in protap la marimile timpului sa spuna ce au facut acesti oameni pentru cel care s-a aflat pe masa de operatie. Sigur, pentru ca desi concureaza uneori cu Dumnezeu, medicii raman totusi oameni, cu puteri limitate. Se mai intampla ca unul dintre noi sa aiba alte socoteli cu Dumnezeu si sa fie dorit acolo, la el, cu orice pret. E o drama cand se intampla asa ceva. Dar oare doctorii nu sufera? S-au intrebat cumva cei care sar sa le rupa picioarele acestor profesionisti despre dramele prin care trec ei? Un caz dramatic s-a produs intr-un orasel din Moldova cand o femeie a decedat la nastere. Acolo era doar un singur medic ginecolog. El este in serviciu continuu, ca un condamnat la munca silnica sa rezolve toate problemele de specialitate din zona. Fereasca Dumnezeu sa aiba medicul acela curaj sa plece si el, ca tot omul, in concediu si sa se intample un caz acolo. Imediat intregul sistem medical din Romania ar fi tavalit prin noroi. De ce oare atata ura pe oamenii in halate albe, oameni care, realmente,