Preambul Textul de mai jos, în care vreau să atrag atenţia asupra unor ieşiri în decor ale unor nume importante din presa românească scrisă, cere o introducere. L-am scris într-o primă versiune prin 2007, la invitaţia redactorului-şef de la Idei în dialog, George Arun, care voia să întocmească un dosar despre presa culturală românească. Dosarul n-a mai apărut, se pare, din lipsă de combatanţi. Ulterior, l-am reluat şi l-am propus spre publicare de sine stătător, dar am fost amînat de mai multe ori. În cele din urmă, mi-au fost aduse obiecţii redhibitorii, fapt pentru care acest text nu poate să apară în ID. Fiecare dintre noi avem partizanate. E drept, fiecare revistă are, la rîndul ei, linii directoare. E normal să fie aşa. Nu întotdeauna cei care le păstoresc recunosc acest lucru, iar pe de altă parte, a pune etichete este o operaţiune intelectuală în primul rînd comodă, care identifică, dar şi simplifică în acelaşi timp. Dar e foarte greu să gîndeşti în absenţa oricărei etichete. Asta pentru că limbajul teoretic însuşi înseamnă să articulezi şi să ilustrezi, să argumentezi diferite etichete, mai simple sau mai complexe. În fond, dezbaterea intelectuală înseamnă, mai degrabă, un clash de etichete, purtat în mai multe episoade, cu victorii de etapă şi aproape niciodată cu o victorie finală. Dar, spre deosebire de sport, aici e important cum şi ce joci, mai puţin victoria cu orice preţ. Preţul unei victorii machiavelice este de multe ori exorbitant, deşi, în primă instanţă, stilul salvează infracţiunea. Impostura intelectuală, despre care vorbesc în acest text şi pe care o ilustrez cu unul dintre numele de prim rang ale revistei ID, este aşadar un abuz asupra cititorului, incapabil să verifice adevărul spuselor impostorului, din partea cuiva care pretinde că enunţă, dacă nu adevărul, atunci propoziţii cu valoare epistemică într-un domeniu sau altul. Desigur,