Patru români, printre care un băiat şi o fată, în vârstă de unu, respectiv trei ani, au murit astăzi, iar alţi doi au fost grav răniţi, în oraşul spaniol Miranda de Ebro, după ce un incendiu puternic le-a distrus locuinţa, informează Europa Press. Sursa: Europa Press Potrivit sursei citate, printre victime se numără şi o tânără de 20 de ani, precum şi o altă femeie. Una dintre ele era mama copiilor, iar cealaltă cumnata acesteia.
De asemenea, tatăl copiilor a fost grav rănit şi se află în stare critică la spital, cu arsuri pe aproximativ 50 la sută din suprafaţa corpului. Un alt tânăr de 26 de ani a fost transportat cu un elicopter în oraşul Burgos, fiind în stare gravă.
Trei zile de doliu Primăria din oraşul spaniol Miranda de Ebro (provincia Burgos, nord) a decretat trei zile de doliu în memoria celor patru români.
În plus, edilul localităţii, Fernando Campo, a explicat că pompierii şi un echipaj de poliţie investighează cauzele incendiului, produs în această dimineaţă, în jurul orei 7:50.