Calin Popescu Tariceanu, liderul PNL, a declarat joi ca nu este normal ca intr-o democratie sa nu se respecte parerea Opozitiei facand aluzie la faptul ca niciun amendament pe buget, din cele 3.000, nu au fost aprobate.
Tariceanu a negat energic zvonurile conform carora s-ar fi inteles cu PD-L si PSD, iar bugetul va putea fi votat.
"Avem obligatia sa ne luptam pentru ideile noastre care sunt in sprijinul comunitatilor si nu vom face niciun compormis. Singura posibilitate prin care actuala putere arata intelege politica ar trebuie sa aprobe unele amendamente si sa tina cont de punctul nostru din vedere in plen", a mai declarat acesta.
Liderul liberal a precizat ca au luat decizia sa continue sa fie prezenti in sala de plen, in mod activ, pentru a dezbate in continuarea amendamentele propuse. Acesta a mentionat ca cei doi vicepresedinti ai camerelor, de la PD, au comis abuzuri.
"Cei doi vicepresedinti ai camerelor de la PD, Bogdan Niculescu-Duvaz, Anca Boagiu si Alexandru Peres, au facut numeroase abuzuri si nu a fost respectat cvorumul necesar", a mai precizat acesta.
Tariceanu a precizat ca amendamentele cele mai importante pe care le sustine PNL sunt cele la proiectele de interes public la nivelul localitatilor, cum ar fi transportul, alimentarea cu apa si altele.
Calin Popescu Tariceanu, liderul PNL, a declarat joi ca nu este normal ca intr-o democratie sa nu se respecte parerea Opozitiei facand aluzie la faptul ca niciun amendament pe buget, din cele 3.000, nu au fost aprobate.
Tariceanu a negat energic zvonurile conform carora s-ar fi inteles cu PD-L si PSD, iar bugetul va putea fi votat.
"Avem obligatia sa ne luptam pentru ideile noastre care sunt in sprijinul comunitatilor si nu vom face niciun compormis. Singura posibilitate prin care actuala putere arata inte