Săracii veniţi în această dimineaţă la centrul de colectare a deşeurilor adunaseră doar câteva kilograme de fier vechi Oamenii spun că înainte duceau cantităţi importante de fier vechi la centrele de colectare, dar acum au ajuns să transporte cu căruciorul doar câteva kilograme, banii strânşi ajungându-le doar pentru pâinea pe trei zile. Chiar dacă o duc din ce în ce mai rău, fierarii spun că decât să fure sau să facă alte lucruri mai grave, încearcă să se câştige existenţa aşa cum pot, luând un ban cinstit.
„Vom muri de foame“
Vulturică Frunzaru este doar unul dintre cei care colectează fier vechi. El este îngrozit că într-o zi nu va mai avea de unde să adune deşeurile. „Până acum strângeam şi cea mai mică bucăţică de fier pe care o găseam aruncată. Nu ştim ce vom face când se va termina fierul şi nu vom mai avem de unde să îl luăm. Vom muri de foame cu toţii, pentru că eu nu văd unde să pot lucra să câştig un ban“, a declarat Vulturică Frunzaru.
Vânzătorii ambulanţi de fier vehi spun că acum sunt nevoiţi să caute şi o săptămână pentru a strânge câteva kilograme. „Asteptăm zile bune să strângem ceva, ca mai apoi să primim 0,10 lei pentru un kilogram“, povestea Constantin Enache, un pensionar.
Oamenii îşi amintesc cu nostalgie de perioada în care târgujienii au început să-şi pună centrale proprii în apartamente. „Ce vremuri erau! Colectam câteva calorifere pe zi. Găseam ţevi aruncate la gunoi. Acum majoritatea localnicilor au terminat montarea unei astfel de centrale şi s-a dus norocul“, a conchis Constantin Enache. Nici centrele de colectare nu stau prea bine.
Clienţii s-au rărit, iar stocurile de deşeuri au devenit o amintire. „Erau perioade când zilnic plecau maşinile cu fier vechi. Acum abia la doua săptămâni ne este ridicat fierul din curte“, a declarat Ionuţ Constantin, angajat la un centru de colectare din Târg