Marţi seară, iubirea a renăscut la Craiova, în cadrul serilor de muzică şi poezie ale Festivalului Îndrăgostiţilor, ediţia a treia. Au dat o mână de ajutor actorii Tea-trului Naţional „Marin Sorescu“, dar şi inconfundabilul Mircea Baniciu.

Într-o linişte deplină, ce domnea aşezată în catifele roşii şi-n străluciri de candelabre grele, de cristal, dragostea a păşit din nou marţi seară pe meleag oltenesc. De data aceasta, cea „liberă de orice îngrădire dogmatică“ - aşa cum l-a parafrazat pe Gellu Naum actriţa Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ Anca Dinu, a deschis uşile grele de bronz, a urcat scările largi de marmură şi a poposit maiestuos în Sala Oglinzilor a Muzeului de Artă. Paji i-au fost, pentru început, Cerasela Iosifescu şi Mihai Uzeanu, doi mari actori ai teatrului craiovean, care au renăscut, din vers, adierea caldă şi deopotrivă biciuitoare a iubirii. Atunci când versul a obosit, chitara lui Ovidiu Mihăilescu a oblojit tăcerea, cu inedite cântece ale genului folk. De la „liberi şi tineri“ străbătând „câmpia stelelor“, la „femeile care nu au existat niciodată şi care întârzie întotdeauna cel mai mult“, ori la „oftatul ce opreşte râsul“ şi „piciorul stând lipit de alt picior“, de la „poema violentă“ strigând „Iubita mea, de câte ori sunt trist, tu ia la tine freza de dentist!“, la Jeni, cea plecată la cules căpşune, de peste tot şi către pretutindeni dragostea a străbătut lumi şi ape, a încins inimi şi dorinţe şi a făcut să tremure de emoţie publicul sensibil găzduit, între oglinzi.

Baniciu a deschis galeria „greilor“

Către ora 20.00, când poezia şi-a cerut voie la odihnă, a bătut, pe note muzicale, „secunda de iubire“. Meşteri ceasornicari au fost Mircea Baniciu şi Vlad Knejevici, care au reamintit craiovenilor ce înseamnă să iubeşti cu patimă, ascultând „Tristeţi provinciale“, „Eşarfa“, „Mugur de fluier“ şi „Andri Po