Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clovnii lui Dumnezeu

Publicat in Observator Cultural, joi 19 februarie 2009 ·

Nijinski se declara „clovn al lui Dumnezeu“… Dansatorul, ca un clovn al lui Dumnezeu, este acea fiinţă atinsă de „boala“ minunată şi grea a zborului. Această idee a fost cît se poate de vizibilă în cea de-a treia Gală organizată de Răzvan Mazilu în beneficiul învăţămîntului coregrafic preuniversitar din România, pe 10 februarie, la Opera Naţională din Bucureşti (producător – Fundaţia perfoRM, principali beneficiari – elevii Liceului de Artă „Octav Băncilă“ din Iaşi, secţia de coregrafie). Proiecţiile cu Marcel Iureş citind din Jurnalul lui Vaslav Nijinski au constituit elementul care a asigurat osmoza între momentele artistice ale Galei. Şi ce am văzut? Cum sînt împinse limitele corpului pînă la cea mai fragilă graniţă a credibilului (Marius Urzică şi Romanian Golden Team); cum un dansator poate asuma, în aceeaşi seară, aşa cum ne-a obişnuit de multă vreme, identităţi malefice ca Richard III (fragment din one-man show-ul Jocul de-a Shakespeare, coregrafia Ion Tugearu), personajul androgin din Umbre de lumină (coregrafia Philippe Trehet) sau cel poetic din Simfonia fantastică (coregrafia Gigi Căciuleanu), sau cum poate să întrupeze acordurile muzicii lui Louis Armstrong (mă refer, desigur, la Răzvan Mazilu). Am văzut, din nou, cum între talent şi frumuseţe nu există hotar, graţie prezenţei Monicăi Petrică în rolul Iubitei din Simfonia fantastică. Monique Schnyder (Elveţia) ne-a prilejuit, prin solo-ul Pagliccia (coregrafia Christian Mattis), întîlnirea cu un personaj situat aproape de ceea ce Nijinski numea „clovn al lui Dumnezeu“: esenţă de rîs şi lacrimă, corp care îşi generează propria lume, care creează un univers, tragic în esenţă, prin abordarea realităţii ca joc. Am mai văzut cum vioara lui Alexander Bălănescu creează mediul în care se pot mişca liber copiii de la liceul de coregrafie, îndrumaţi de Mihai Mihalcea. Gigi Căciuleanu a sfidat, ca de obice

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vâlcea: Autocar plin cu elevi, implicat în accident rutier pe DN 67 / Un tânăr de 22 de ani a murit / Trei copii şi şoferul autocarului, la spital - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un autocar plin cu elevi a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier pe DN 67, în judeţul Vâlcea. S-a ciocnit cu un autoturism, şoferul acestuia fiind declarat decedat. Trei copii şi şoferul autocarului aun fost transportaţi la spital. UPDATE:

Un influencer a fost amendat cu 1.800 de euro, după ce a intrat pe o plajă din Italia

Ziare.com acum 25 minute
O influenceriță din Dubai a fost amendată cu 1.800 de euro pentru că a pătruns pe o plajă interzisă cu nuanţe roz din Sardinia, înainte de a distribui pe reţelele de socializare o serie de clipuri şi fotografii cu escapada sa, informează The Guardia

Patru bărbați au fost reținuți după ce au bătut un tânăr de 21 de ani în Botoșani

Ziare.com acum o ora
IPJ Botoşani a anunțat că 4 bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind acuzaţi că au bătut un tânăr pe o stradă din Botoşani. Ei sunt acuzaţi de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe. „La data de 14 iunie 2024 poli

Rafila: O reţea de centre de adicţie pentru copii, prioritate a Ministerului Sănatăţii

Mediafax acum 18 minute
„Participarea autorităţilor locale la acest proiect este esenţială şi vreau să mulţumesc domnului preşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan şi primarului oraşului Bistriţa, Gabriel Lazany, pentru deschiderea şi implicare

EURO 2024. România, în pragul debutului Edward Iordănescu - „Am convingerea că suntem gata de luptă!“

Ziua Constanta acum 24 minute
Debutul echipei naționale de fotbal a României la turneul final al Campionatului European (întrecere găzduită, până pe 14 iulie 2024, de Germania), se apropie. Întrecerea a început vineri, 14 iunie, cu Germania – Scoția 5-1 (în grupa A), iar tricolo

La două săptămâni de la dispariţia în râul Natisone, Cristian Molnar este de negăsit. "Tensiunea este mare, frustrarea la fel, dar nu ne vom opri", spune primarul din Premariacco

News.ro acum 4 ore
Salvatorii italieni continuă căutările neîncetate ale lui Cristian Molnar, tânărul de 25 de ani a cărui dispariţie în râul Natisone continuă să neliniştească o întreagă comunitate, relatează presa italiană. În ciuda curentului foarte rapid, după cum

Uniunea Europeană a ajuns la un "acord de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova la 25 iunie

News.ro acum 11 ore
Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat vineri "acordul de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, care vor începe la 25 iunie, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE. "Amba

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Sprijin important primit de Ursula von der Leyen pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele german Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a primit un sprijin important din partea Berlinului pentru a fi reconfirmată pentru un nou mandat, au declarat, vineri, surse guvernamentale, citate de Reuters. Venită din partea Partidulu

Cinci destinaţii de evitat pentru turiştii care vor să economisească bani

Mediafax acum o ora
Într-un studiu realizat de publicaţia britanică MoneyWeek în colaborare cu o agenţie de turism, au fost analizate costurile pentru o zi şi o noapte în diverse oraşe turistice din lume. S-au luat în calcul preţurile pentru cazare la hotel, transport

Vremea

București
acum

23°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

19°/33°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

19°
sâm.

15°/24°
dum.

14°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
Constanta
acum

22°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/24°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/31°