Ministrul de interne, Dan Nica, a declarat ieri, după şedinţa de guvern, că a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă în baza căreia vor putea fi retrase permisele auto, dacă există „indicii temeinice“ că acestea au fost obţinute prin fapte de corupţie.
„Ca urmare a cazului Piteşti, permisele care au fost obţinute prin săvârşirea unor acte de corupţie vor fi retrase. Am adoptat în guvern o ordonanţă de urgenţă care prevede retragerea permiselor de conducere de autoritatea emitentă, în cazul în care există o sesizare adresată instanţei de judecată, iar aceasta stabileşte, pe baza unor indicii temeinice, că permisele au fost obţinute prin fapte de corupţie“, a spus Nica.
Ministrul a explicat că „indicii temeinice“ înseamnă „acte sau fapte prin care procurorii au dispus trimiterea în judecată a titularului permisului şi/sau a unor persoane din cadrul instituţiilor emitente“.
„Celor 3.500 de persoane, care acum sunt identificate în această situaţie în cazul Piteşti, le vom retrage permisul de conducere. În acest fel, vom stopa acest carnagiu care exista pe şosele în urma unor accidente comise de persoane care au obţinut permisele în acest fel“, a adăugat Dan Nica.

Ministrul a