Executarea sângeroasă a secretarului general al PCR a perforat steagul naţional şi, cu gaura asta în plus, România e lesne de confundat cu Ciadul. Prin orificiul încă neastupat din drapel ne prăbuşim periculos în nesiguranţa şi spaima cotidiană, aidoma ţării africane. Iar noul simbol românesc pare să fie cagula, stema sub care se petrec nelegiuiri de neconceput altădată.

Capitalismul la al cărui parastas participăm acum debusolaţi, după descompunerea violentă a comunismului, şi-a tras cagula pe ochi şi tăbară pe noi. Şi n-o face pe furiş, în ungherele întunecate, ci, dimpotrivă, ne ţine calea pe stradă, în discoteci şi cluburi, la casele de schimb ori în bănci. Ne terorizează în toiul zilei, cu batalioane de brute tocmite să sădească moartea, cu detaşamente de dezaxaţi dezlănţuite împotriva cartierelor nevoiaşe. Dar lumea interlopă a pătruns barbar în centru, sătulă de îngustimea suburbiei, şi-a pus primari şi parlamentari, iar organele de represiune îi sunt complici, "stau de şase" la fărădelegile comise de cei care le sponsorizează viciile şi proasta alcătuire. Statul român e paralitic, îndeosebi de când îl are în frunte pe dezbinatorul Traian Băsescu. Un stat candriu, după chipul şi asemănarea celui care-l maimuţăreşte de patru ani prin cârciumi şi mahalale sordide. Căci maestrul disoluţiei statale a vulgarizat totul, instituţii şi oameni, partide şi idei, proiecte şi speranţe, tradiţie şi perspectivă. În obsesiile sale de putere zbanghie, actualul preşedinte a îngropat orice amăgire de vindecare a naţiei, i-a tăiat furtunul de alimentare cu oxigenul reanimării de sine. S-a jeluit mereu ca o ţaţă violată în closet, dar pe din dos a dănţuit cu propriul siluitor. În neîncetatele şi indigestele sale brânciuri cu ceilalţi, cu nevasalii tăricenizaţi, statul a slăbit dramatic. Acelaşi efect devastator îl au şi vendetele mironice, hrebenciucice, năstasi