Un volum de versuri de peste doua sute de pagini, intitulat pompos Caligramele Destinului (A doua carte a lui Iov). O coperta eleganta, cu o ilustratie sofisticata (imaginea unui clepsidre in care si-a introdus capul un sarpe terifiant). Un aparat critic impresionant (dosar de referinte critice, un tabel cronologic). O colectie de fotografii reprezentandu-l pe autor, Ion Gheorghe Pricop, in diferite momente ale vietii.
Apoi: poemele propriu-zise dispuse in pagina sub forma de inima, de luna, de silueta umana, de cupa de sampanie etc. O versificare impecabila, bazata pe ritmuri atent elaborate si pe rime ingenioase. Un complicat sistem de simboluri, evidentiat prin scrierea unor cuvinte cu litere cursive. Si... nici o urma de poezie.
Cartea lui Ion Gheorghe Pricop (aparuta la Ed. Timpul din Iasi) te face sa te gandesti la un flacon de cristal, placat in argint, in care gasesti, in loc de parfumul asteptat, apa. Autorul indeplineste aproape perfect ritualul scrierii si tiparirii poeziei, dar nu produce poezie. Textele sale arata ca poeziile lui Apollinaire si suna ca poeziile lui Ion Barbu, dar sunt lipsite de lirism. Le citesti, dand eventual aprobator din cap, dar nu simti nici o emotie:
„Nu conteaz’/ de e treaz/ ochiul, si-nspre soare zbori,/ sus sa fie,-n oblic, ori.../ Cat ai stat sa scrii la teme/ nici gandit-ai a te teme/ ca te-or prinde in placente/ meteori cu gaze lente/ si-n cantarile cu teme/ ti-or inscrie cai viclene,/ si tardiva ta ofensa/ inghiti-te-va, imensa,/ caci roseata cea de sfecla/ de pe cer nu-i foc, ci e cla.../ bucul vrajilor de leda/ al himerei Nimeni, ce da/ in gradini fosforescente/ ferecate cu patente,/ in livede cu boeme/ pentru care-ti trebe gheme..." etc.
Rimele „sfecla – e cla..." si „ce da – leda" dovedesc o anumita inventivitate (rebusistica), dar nu au nici o functie estetica, iar versurile din care
