Beat mort, la volanul autoturismului, pe care îl conducea nonşalant în zona Poarta 3, a fost depistat de poliţiştii de frontieră constănţeni.
Dumitru Deaconu, de 40 de ani, a fost prins în urma unei ample acţiuni desfăşurate de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa, pe parcursul a 24 de ore, începând de miercuri, de la 8.00, şi până joi, la aceeaşi oră. Activitatea a vizat combaterea tuturor formelor de infracţionalitate transfrontalieră şi s-a desfăşurat în zona litorală şi pe malul Dunării, în zona Ostrov. Peste 100 de poliţişti de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanţa, GN Mangalia şi SPF Ostrov au participat la această acţiune, fiind controlate 24 de maşini şi verificate 287 de persoane. Totodată, au fost înregistrate trei infracţiuni şi aplicate zece contravenţii, a căror valoare totală s-a ridicat la peste 600 de lei. Revenind la cetăţeanul aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, la testarea cu aparatul alcooltest, s-a stabilit că avea o alcoolemie de 1,06 mg/l în aerul pur expirat, astfel că s-a ales cu dosar penal. În acelaşi timp, au fost confiscate bunuri de peste 30.000 de lei, nedeclarate în documentele vamale, dar şi mai multe haine bărbăteşti contrafăcute, a căror valoare nu a fost încă stabilită. Beat mort, la volanul autoturismului, pe care îl conducea nonşalant în zona Poarta 3, a fost depistat de poliţiştii de frontieră constănţeni.
Dumitru Deaconu, de 40 de ani, a fost prins în urma unei ample acţiuni desfăşurate de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa, pe parcursul a 24 de ore, începând de miercuri, de la 8.00, şi până joi, la aceeaşi oră. Activitatea a vizat combaterea tuturor formelor de infracţionalitate transfrontalieră şi s-a desfăşurat în zona litorală şi pe malul Dunării, în zona Ostrov. Peste 100 de poliţişti de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanţa, GN Mangalia şi