Cristian Uleşan lucra în '89 la Institutul Energetic din Bucureşti şi avea 37 de ani. "Aveam printre prieteni unul cu care mă înţelegeam extraordinar şi cu care împărtăşeam aceeaşi pasiune: fotografia. Ba chiar făceam parte din Asociaţia Artiştilor Fotografi.
Îmi plăcea la nebunie! Nu a fost nimeni care să îmi explice cum trebuie să procedez în domeniul ăsta. Am învăţat singur, am citit cărţi. Iar când am plecat în străinătate, am reuşit să-mi cumpăr un aparat foto Zenit TTL, şi un teleobiectiv care era făcut la noi, culmea!, în România, dar era fabricat numai pentru export, în speţă pentru nemţi. Erau foarte bune produsele româneşti. Dar mai toate erau duse în străinătate, în condiţiile în care la noi se găsea numai marfă de proastă calitate.
Am plecat cu încă un prieten «afară», fără să avem un ban în buzunar. În schimb, ne-am umplut rucsacul cu lame de ras, chiloţi chinezeşti, conserve de carne Ham, care erau extrem de bune. Dacă mâncai una de-aia nu-ţi mai trebuia nimic toată ziua, atât de consistentă era. Carne macră. Şi le vindeam în piaţă pe unde treceam, prin Ungaria, Cehia, Polonia, RDG, şi cu banii strânşi, fiecare îşi lua ce-şi dorea. Eu mi-am luat aparatul foto.
Când am ajuns în Budapesta, mi s-a părut că am păşit într-o cu totul altă lume. Arăta extraordinar de frumos, totul era curat, iar de fiecare dată când intram într-o alimentară simţeam miros de cafea şi de lămâie. Era o desfătare. La noi mirosea numai a carne stricată, a sânge lăsat să se adune prin combinele alea frigorifice care erau aproape dezgheţate. Ţin minte că de fiecare dată când ieşeai dintr-un magazin din Budapesta, la uşă era pus un aparat de feliat pâinea ca să ţi-o poţi tăia. Mi s-a părut extraordinar. Nu mai văzusem până atunci.
Din RDG mi-am luat filme color, cum rar se găseau în Bucureşti, iar calitatea era net sup
