Mircea Cărtărescu: „Din păcate, criza favorizează, în plan politic, stângismul etatist în defavoarea inițiativei liberale”. Sursa: Mediafax

În mod curios, cuvântul „criză” (crisis în grecește) a avut inițial un sens pozitiv: el însemna „creștere”. Se putea vorbi, de pildă, de criza adolescenței, perioadă delicată, dar necesară în istoria fiecărui om. Nu e singurul cuvânt care, asemenea unui turbion în râul enorm al limbajului, și-a inversat de-a lungul vremii sensul, desprinzându-se ca pielea unui șarpe de obiectul pe care- l desemnează. Ciudatul caz al cuvântului „revoluție” e poate cel mai cunoscut. El însemna inițial „întoarcere”, „mers îndărăt”, deoarece pentru filosofii din vechime Epoca de Aur era situată-n trecut, iar istoria însemna îndepărtarea progresivă de idealurile și criteriile morale ale vremurilor eroice.

Cuvântul „criză” nu mai înseamnă pentru nimeni dintre noi, cei atât de speriați azi, „creștere”. Ne așteptăm, dimpotrivă, la o diminuare a nivelului nostru de trai, la o limitare a posibilităților noastre, la un regres din toate punctele de vedere. Cu câteva luni în urmă, când am auzit prima dată de criza mondială, nu i-am dat cine știe ce mare importanță. Să fie la ei acolo, ne-am spus, căci în mintea noastră, se știe, România nu e un organ intern al lumii, ca să sufere când suferă toate celelalte, ci un loc izolat unde nu ne poate afecta nimic din ce se petrece-n afară. De-asta ne și uităm atât de placid la televizor, la știrile externe: ce ne pasă nouă de morții din Gaza, de incendiile din Australia, de tsunamiul din Indonezia? Ce treabă avem noi cu terorismul internațional sau cu prăbușirea pieței imobiliare în Statele Unite? De toate aceste orori ne apără suprafața dură, de sticlă, a ecranului. Abia dacă ne amintim că am intrat în UE și în NATO: alegerile europarlamentare nu ne pasionează nici cât negru sub unghie. Noi le