Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sîrbii au inspectat terenul de la Constanţa şi i-a bufnit rîsul

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 20 februarie 2009 · ·

Trimisul lui Radomir Antici, Aleksandr Boskovici, a fost uimit de starea gazonului şi de aspectul arenei

Sîrbii au intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru partida cu România, programată pe 28 martie, de la 20:45, în direct la Antena 1. Ieri, ofiţerul de presă al Federaţiei de la Belgrad, Aleksandr Boskovici, a mers la Constanţa pentru a vedea arena "Farul". Prima reacţie? Acesta a rămas şocat de felul în care se prezintă gazonul, vestiarele şi tribunele. "Ha, ha, ha! E un stadion cam vechi, nu? Am văzut că aţi jucat meciuri importante aici, cu Olanda şi cu Franţa, şi nu aţi pierdut. Poate fi şi o tactică a voastră. Nu vreau să vorbesc de cum a fost gazonul la acele meciuri, noi ne facem griji despre cum va arăta el în luna martie", a fost de părere spionul lui Antici.

Deşi oficialii români au încercat să-l liniştească, spunîndu-i că la ora meciului terenul se va prezenta în cele mai bune condiţii, Boskovici nu a părut extrem de convins. "Am primit asigurări că nu vor fi probleme, oamenii sînt OK, însă nu e deloc cel mai bun teren din lume. Oricum, nu ne plîngem pentru că noi venim să jucăm! Ne vedem în martie!", a spus Boskovici, care e încîntat totuşi de oraş: "Constanţa e foarte frumoasă, la fel ca şi staţiunea Mamaia. Sînt hoteluri foarte bune şi vom decide în perioada următoare unde vom sta". Cele mai probabil, delegaţia Serbiei va alege unul dintre hotelurile Vega sau Iaki.

"Cred că gazonul va fi în condiţii excelente la ora meciului, pentru că va fi cosmetizat de o firmă specializată. A fost o vreme mai ciudată, cînd cald, cînd frig, şi vegetaţia nu s-a dezvoltat aşa cum ar fi trebuit"

Dan Pîra, director executiv Farul

"Gazonul a fost suprasolicitat pentru că cei de la Farul nu au avut terenuri de antrenament. Nu e cazul să se panicheze nimeni, e timp destul pentru ca suprafaţa de joc să fie bună" @N

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 6 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 6 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 8 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°