Anticaru a continuat sa peroreze – pulpanele hainei ii fluturau incolo si-ncoace, statea in picioare, silueta lui desirata dominand ambianta.
- Ati auzit de Stephen Hawking?
Ne-am uitat unii la altii – nu auziseram, asta probabil se ametea intr-o alta carciuma.
- E cel mai vestit fizician din timpurile noastre. Din pacate, are un mare necaz: sta tintuit intr-un scaun cu rotile, din pricina unei boli perfide. Si, ca sa comunice cu ceilalti, e legat la senzori care ii transmit vibratiile coardelor vocale la un aparat, pe ecranul caruia ii apar cuvintele si frazele. Cumplit!
Fara sa vreau, m-am uitat la bastonul meu; din groaznicul accident pe care il suferisem puteam sa raman paralizat si eu pentru toata viata. Am scapat ieftin, doar cu schiopatatul.
- Si ce-i cu Hawking asta? M-ai facut curios.
Anticaru s-a uitat cu pretuire la Avocat.
- I-am citit cateva dintre cartile pe care le-a scris pentru marele public. Am descoperit la el cateva dintre obsesiile mele.
Il urmaream fara sa intelegem prea mult. Reusise sa ne starneasca din nou.
- Probabil ca v-a intrigat de ce castig totdeauna la table.
- Ba bine ca nu!
- E simplu.
- Simplu pe dracu’, Doamne iarta-ma!, s-a repezit Zugravu.
- Ba nu, e foarte simplu.
- Atunci spune!
- Cand ma scol dimineata, incep sa dau cu zarul. In doua-trei ceasuri, ma lamuresc daca in ziua aceea voi juca sau nu. Daca dau numai duble sau imi cad zaruri cu ajutorul carora pot sa fac porti in casa, e clar, seara nu mai joc, pentru ca nu voi mai da la fel de bine. Daca, dimpotriva, obtin numai zaruri proaste, e semn ca voi castiga orice partida intr-un viitor apropiat. De aia nu vin in fiecare zi. Astept momentul in care voi fi sigur castigator.
Marturisirea asta ne-a lasat cu gurile cascate.
- Asta e sarlatanie! a declarat Tuci.
-
