Cum bine se cunoaste, miscarea revolutionara de la 1848 a avut doua mari obiective: alungarea rusilor din tinuturile romanesti si introducerea unor institutii si reforme care trebuiau sa constituie primele pietre de temelie a Romaniei moderne.
Cel putin in Valahia, aceste obiective au fost atinse. Vreme de trei luni, Tara Romaneasca a avut un guvern neinfluentat de consulul rus, protectia tarista introdusa fraudulos in Regulamentul Organic fiind doar o amintire urata. Era si ramane in istoria romanilor o mare victorie, cu atat mai mult cu cat adversarul se numea Rusia, adica statul cel mai puternic din lume.
Totusi, oricat de glorioasa, nu a fost decat o victorie temporara. Razboiul nu fusese castigat, de altfel nici astazi nu se poate sustine ca am scapat definitiv de pericolul rus. In acele trei luni de „independenta" valaha, este de la sine inteles ca rusii nu au stat cu mainile in san, diplomatia tarista reusind sa-l determine pe sultan sa puna capat unei „aventuri" taxate drept „comuniste", datorita proastei inspiratii a lui Nicolae Balcescu de a ridica problema improprietaririi taranilor in mod brusc, revolutionar, nu reformist, cum ar fi fost firesc intr-o regiune ca asta, semisalbatica, nepregatita teoretic la nici un nivel social.
Interventia otomana, consiliata de rusi, a pus capat acestei „aventuri" in ziua de 13 septembrie 1848. Amintind de zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul, generalul Tell a ordonat atunci concentrarea armatei, alcatuita din doar 6 regimente, in cazarma din Dealul Spirii, voind sa opuna rezistenta. La cererea lui Kerim Pasa de a se permite ocuparea cazarmii de catre trupele sale, colonelul Radu Golescu – al carui conac de la Belvedere este batjocorit astazi de analfabeti – a refuzat, motivand ca nu cunoaste ordinul superiorului sau. Acceptand motivul refuzului, Kerim a vrut sa se retraga pana ca
