Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lacrimi şi 150 de lei

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 20 februarie 2009 ·

Florea Petcu, un pensionar din Alexandria, a vrut neapărat un abonament la Giuleşti, doar ca să ajute Rapidul

"Vi se pare că sînt un ciudat, un nebun? Voi nu înţelegeţi că-s sute de mii ca mine?! Rapidul nu înseamnă Copos!". Astea-s cuvintele cu care te întîmpină Florea Petcu, 56 de ani, "pensionat pe caz de boală, fiindcă m-am operat de menisc".

Zice că e rapidist de 40 de ani, dar că abia acum şi-a făcut primul abonament la meciurile vişiniilor, şi povesteşte cum a procedat: "Am văzut un articol în Gazetă, în care şefii clubului făceau apel la suporteri să se aboneze, ca să plătească salariile jucătorilor. Am pus mîna pe telefon şi v-am sunat la redacţie, să mă ajutaţi să mi-l cumpăr. Eu n-aş fi ajuns aşa de repede la Bucureşti, fiindcă n-am nici bani, nici timp. Trăiesc dintr-o pensie de 700 de lei şi sînt ocupat cu nepoţelul, cu care-mi petrec fiecare zi".

Plînge la imn şi pentru Nico

Nea Florică povesteşte despre Rapid în sufragerie, printre jucării, nişte boxe uriaşe şi un televizor: "Cînd m-am îndrăgostit eu de echipa asta, le ascultam meciurile la galene. Legam nişte fire de doi salcîmi ca să prind semnalul radio. Am fost săraci rău! Acum văd meciurile Rapidului la televizor, ce nici nu visam!".

Abonamentul pe care şi l-a cumpărat e pentru tribuna I şi costă 150 de lei, adică aproape un sfert din pensia lui. De ce a rupt banii? "La un meci tot m-oi duce, măcar că mai strîng cîţiva vecini! Oricum sînt fericit că am abonamentul, chiar dacă ştiu că nu-i de ajuns să ne salvăm. Nu ştiu cum o reacţionez cînd oi vedea Giuleştiul! Imediat ce aud imnul la TV, plîng...Îmi dau lacrimile şi cînd îl văd pe Daniel Niculae. Săracu', a avut problemele alea cu taică-su', d-aia nici nu mai dă goluri. Să se întoarcă la noi! Chiar, ce se mai aude? Aoleu, nu-mi mai povestiţi de faliment, că mai rău mă speriaţi! Asta e, d

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 38 minute
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum o ora
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 4 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Accident grav în Hunedoara. Trei persoane rănite / S-a intervenit cu elicopter SMURD

Mediafax acum o ora
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detaşamentelor Petroşani şi Hunedoara, care au intervenit cu două autospeciale şi două ambulanţe SMURD. În sprijin au venit două ambulanţe al

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 3 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 3 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 2 ore
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum 2 ore
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 2 ore
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Vremea

București
acum

31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

29°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

31°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°