În noul magazin Mega Visage, cum îi zice domnul A., colţ Latină cu Carol, la ieşire te aşteaptă un haidamac care te priveşte cu atâta suspiciune, încât îţi vine să-ţi ceri iertare şi să înapoiezi ce ai cumpărat.

Citesc un roman de Ivan Klima, personaj cu totul onorabil care a preferat să măture străzile din Praga decât să cauţioneze regimul de după 1968. Romanul ar fi fost important atunci. Apărut după 1990, e tezist.

Dacă aş mai ţine jurnal cu ce mi se întâmplă peste zi, ar fi mai monoton decât al lui Carol I.

Când nu mi se dă atenţie, nu-mi place, când mi se dă, nici atât.

Cină cu doi bordelezi. S-au introdus tramvaie, s-a mărit mult spaţiul pietonier, s-au demolat hangarele de pe chei.

Poate va rezolva problema boarfelor adunate în casă cutremurul anunţat.

Am aflat opinia criticii binevoitoare: am creat un personaj. Nu sunt eu acela. A luat asupra lui tot ce ar fi putut să-mi cauzeze, încât n-a rămas din mine decât un ins respectabil şi chiar stilat.

Greu îi înţeleg pe unii oameni! Poate pentru că sunt prea simpli, îmi zic.

Cioran e un cabotin de geniu şi sunt şi eu, acolea, un cabotinaş.

Primarul îşi încearcă forţele cu ses chers administres. Naiv şi imprudent! Stâlpii plantaţi pentru a împiedica automobiliştii să urce pe trotuar sunt, unul după altul, la pământ.

Nu-mi dau seama de ce trebuie să fiu mereu înţelegător cu cine face ce eu n-aş fi în stare să fac nici bătut. Oricum, al lui e simţul şi rostul vieţii, nu al inadaptatului molâu. Nu al celui extras din Brătescu-Voineşti.

După ce am adoptat stilul râsu-plânsu, acum inventez scrisu-ştersu. Îmi vărs tot focul pe un personaj notoriu, recitesc, corectez ici o virgulă, dincolo un cuvânt, adaug o literă, mai citesc odată, îmi zic ce naiba am eu cu el? -