SCRIITORUL DE LA PAGINA 3

Bărbatul care, în trenul de noapte Oradea – Bucureşti, îşi povestea pe întuneric viaţa, iar călătorii din compartiment îl ascultau fascinaţi de ceea ce le era dat să audă, fără ca vreunul să-şi dea seama de păcăleală: omul istorisea romane celebre, în care se vedea pe el eroul principal.

Bătrânul care insista s-o cucerească pe o domnişoară cu jumătate de veac mai tânără, deşi ar fi trebuit să ştie că la 70 de ani trebuie să cumperi tot ce la 20 ţi se dăruieşte.

Domnul căruia îi place să spună mereu "păstrând proporţiile", deşi tocmai proporţiile i le-a greşit natura când a venit pe lume.

Mârlanul care vorbea tare şi ţinea să se facă remarcat într-un pisoar public foarte aglomerat, de parcă n-ar exista un loc mai potrivit pentru a-ţi impune personalitatea decât la toaletă.

Francezul care a ţinut să văd cafeneaua în care nu intră nimeni. Alături, un spaţiu identic era plin în permanenţă cu clienţi care tot pentru asta veniseră, să aibă ce povesti despre o atracţie a Parisului: cafeneaua despre care se vorbea că nu intră nimeni şi în care nu intra nimeni tocmai pentru că se vorbea atâta despre ea.

Vecinul care ţinea să-mi spună, de câte ori ne întâlneam, că lumea e pe cale să înnebunească, iar unul dintre argumentele lui era că toţi oamenii pe care îi întreba, aşa cum se întreabă "Ce mai faci?", luau întrebarea în serios şi îi relatau amănunţit tot ce li se întâmpla. Înţelegi mata, îmi spunea vecinul, că eu de fapt îi salut şi atât. Exact cum te salut şi eu, când te întreb "ce mai faci?", i-am răspuns, şi dumneata te pui pe vorbit.

Ambasadorul român din lumea a treia, mulţumit că, deşi are leafă mică, e gard în gard cu o altă ambasadă săracă. Nici nu ştii ce mâncăruri bune ştiu să facă pakistanezii din mai nimica, spunea el. I-am servit într-o zi unu