În lipsa unui sistem eficient de colectare selectivă a deşeurilor, bucureştenii vor plăti taxe din ce în ce mai mari pentru gunoiul menajer.
Începând din iulie, anul viitor, administraţiile locale vor fi obligate prin OUG 25/2008 să micşoreze cu 15 la sută cantităţile duse la groapa de gunoi, acestea urmând să plătească o suprataxă de 100 de RON pe fiecare tonă care depăşeşte această ţintă. Singura soluţie pentru reducerea costurilor este implementarea sistemelor de colectare selectivă a deşeurilor de la populaţie, ignorate însă multă vreme de majoritatea primăriilor de sector.
Potrivit datelor Primăriei Capitalei, doar 10 la sută din deşeuri erau colectate separat anul trecut. Campionul reciclării e sectorul 6, unde un program pilot a fost implementat încă din 2005 prin societatea Urban SA, însă restul sectoarelor se află abia la început.
În sectorul 3, un mai vechi program de reciclare nefuncţional a fost înlocuit anul trecut de un parteneriat pentru implementarea sistemului de colectare selectivă semnat între primărie, societatea Rosal şi societatea Eco-Rom Ambalaje. În a doua jumătate a anului trecut a început oficial colectarea selectivă şi sectoarele 1 şi 4, însă numărul conteinerelor e destul de redus şi va mai curge apă pe Dâmboviţa până ce toate asociaţiile de locatari le vor avea instalate lângă blocuri.
Colectare de ochii inspectorilor
Cea mai slabă mişcare e în sectoarele 2 şi 5, unde nu există deocamdată contracte de colectare selectivă între primării şi societăţile de salubrizare. În sectorul primarului Onţanu, patronul unei cofetării se chinuie de un an de zile să dea spre colectare deşeurile reciclabile generate din procesul de producţie, lovindu-se de refuzuri din partea societăţii de salubrizare şi a reciclatorilor, dar şi de o lipsă totală de reacţie din partea primăriei.