Adevărat ambasador al valsului vienez", André Rieu a readus orchestra "Johann Strauss" în Austria. Turneul european nu putea să nu includă şi Oraşul muzicii. La 16 februarie, Stadthalle din Viena a fost arhiplină.
"Oraşul valsului reuneşte tot ce iubesc: muzica, dragostea, trăsurile şi serile de dans tradiţionale. Totul se îmbină atât de bine în oraşul imperial al lui Strauss şi al împărătesei Sissi. Aici inima mea muzicală e acasă", spunea André Rieu. Deşi olandez, l-au fascinat dintotdeauna compozitorii vienezi, de la valsurile lui Johann Strauss până la operetele lui Franz Lehar. Cunoscut în toată lumea, violonistul-dirijor susţine mai mult de 120 de concerte în fiecare an, iar Johann Strauss Orchestra pe care a înfiinţat-o în 1987 este printre cele mai iubite din lume. Artistul a aniversat 30 de ani de turnee, incluzând şi spectacolele pe care le-a avut alături de primul său ansamblu, Maastricht Salon Orchestra, format în 1978.
SPECTACOL TOTAL. Balul vienez a fost deschis cu uvertura "Carmen" de Bizet. Dacă vă imaginaţi că un concert de muzică clasică implică o "etichetă" în care umorul nu-şi are locul, nu la fel putem spune despre show-urile lui Rieu. Muzicienii au ajuns pe scenă trecând printre spectatori, instrumentistele etalându-şi rochiile lungi, fastuoase. Nonconformistul artist a comunicat în permanenţă cu publicul, în limba germană, spunând inclusiv glume. "Mi-am întrebat doctorul cum să mă menţin în formă şi să rămân veşnic tânăr. El mi-a recomandat sânge vienez, de trei ori pe zi", a zis el, în timp ce clarinetista Manoe Konings făcea feţe-feţe în spatele său. Misterul l-a dezlegat tot Rieu: era vorba despre piesa cu acest titlu, "Wiener Blut", a lui Strauss. Ba mai mult decât atât, la "Espana Cani" (P. Marquina), un taur "compus" din doi bărbaţi a pătruns în sală şi, pe ritmurile muzicii, a fugărit o spectatoare îmbr