A spune că în 1989-1990 s-a produs doar o transfigurare a comunismului, şi nu o transformare fundamentală a lui, înseamnă a da dovada unei pierderi de contact cu realitatea care frizează patologicul". Unei asemenea evaluări clinice i se adaugă şi cea a "anticomunismului maniacal", distructiv, întrupat de "misionarii anticomunişti", nu altminteri decît "de profesie". Nu ne putem îngădui în economia spaţiului de faţă să zăbovim mai mult asupra inanităţii unei astfel de teze retrograde, tîrîndu-se în spatele unor pretenţii ale "tranziţiei radicale", ce ne silesc a crede că nomenclaturiştii şi zelatorii comunismului s-au "metamorfozat" brusc, devenind oameni de afaceri, politicieni, demnitari oneşti, ba chiar şi exponenţi autentici ai evlaviei şi ai tradiţiei etc. Cît de inocentă ar putea fi tentativa de inocentare a postcomunismului cel din păcate atît de real? Altcineva îl acompaniază pe autorul pe care l-am urmărit pînă aici: "În mod ilar, la aproape două decenii de la Revoluţie, Ťcomunismulť continuă să fie vinovat, în cuvintele lui Tismăneanu, chiar şi pentru formarea oligarhiei capitaliste: Ťexistă o legătură între corupţia actualei clase politice şi economice şi moştenirea comunistăť. Lupta împotriva corupţiei a noilor clase îmbogăţite dintr-o ţară reintegrată în sistemul mondial al capitalismului se face, aşadar, prin combaterea Ťcomunismuluiť!" (Ovidiu }ichindeleanu). Ce să mai zicem? Să dăm numele beneficiarilor regimului comunist trecuţi cu arme şi bagaje în lumea afacerist-mafiot-politică? Socotim din nou că ar fi de prisos, deoarece ei pot fi găsiţi şi pe... întuneric. După cum de prisos ar fi să mai insistăm pe rolul serviciilor oculte care prin transferul de fonduri, relaţii şi... lipsă de scrupule au contribuit plenar la prosperitatea lor. Ar fi să subestimăm la rîndu-ne normalitatea psihică a numitului condeier dacă am presupune că nu vede asemenea lucru