Fumul, ceaţa, aburul sunt metafore cognitive ale vagului: estomparea contururilor poate fi poetică - dar, în perspectiva vieţii practice şi a relaţiilor interumane, e mai ales neliniştitoare. Ce nu e clar şi direct este înşelător; mai mult, e produs dintr-o voinţă de înşelare. Verbul a aburi, cu sensul "a convinge fără argumente solide, prin vorbărie (adesea mincinoasă); a păcăli, a înşela" nu aparţine nucleului dur al argoului; dimpotrivă, se situează în zona largă a limbajului familiar-argotic actual. A fost înregistrat de dicţionare (Florica Dimitrescu, Dicţionar de cuvinte recente, 1997; Nina Croitoru Bobârniche, Dicţionar de argou al limbii române, 1996, George şi Anca Volceanov, Dicţionar de argou şi expresii familiare ale limbii române, 1998) şi circulă intens în stilul jurnalistic relaxat din ultimele două decenii - "S.D. i-a aburit pe libanezi cu Ťsuccesul" privatizării în România" (Evenimentul zilei, 1881, 1998); "Banca Naţională s-a lăsat aburită de bancheri" (realitatea.net, 18.11.2006) etc. Abureala e o vorbărie în genere mincinoasă, înşelătoare: "Nici nu ştiu cum l-am înduioşat, esenţialul e că, după zece minute de abureală, l-a scos afară pe Iorgu şi i-a slăbit şuruburile de la cătuşe" (M. Avasilcăi, Fan-fan, rechinul puşcăriilor, 1994: 22). A apărut şi derivatul aburitor: "(ins) care păcăleşte, induce in eroare": "Ai grijă, tipul e un aburitor" (123urban.ro); "mulţi Ťaburitoriť (se ştiu ei bine cine sunt) au încercat să-mi vândă cu tupeu Ťsuperprogrameť şi Ťsupersofturiť" (bursatransport.ro).

Verbul a aburi se foloseşte şi fără un complement care să indice victima înşelării, atunci când în alcătuirea sa intră pronumele cu valoare neutră o, în construcţia a o aburi, după modelul şi cu sensul lui a o scălda: "Cotrocenianul preşedinte şi al său omolog o aburesc" (Academia Caţavencu, 21, 1992); "nu mai vorbeşte nici unul de chestii con