Hamas i-a trimis o scrisoare lui Obama. Potrivit unui oficial ONU, grupul palestinian Hamas i-a trimis presedintelui SUA o scrisoare prin intermediul unui politician american care se afla in vizita in Gaza. Karen Abu Zayd a declarat ca ONU a primit o scrisoare pe care a dat-o mai departe senatorului John Kerry, insa acesta nu a dat nici un detaliu despre continutul scrisorii. Kerry se afla in vizita in Gaza, alaturi de alti doi membri ai Congresului, aceasta fiind prima astfel de vizita din 2007 pana acum. Este foarte probabil ca cei trei oficiali americani sa nu se intalneasca cu liderii Hamas, intrucat vizita acestora pare sa aiba mai degraba un scop umanitar decat politic. SUA considera Hamas o organizatie terorista cu care nu vrea sa poarte discutii, scrie BBC.
12 autostrazi din China au fost inchise din cauza ninsorii induse artificial. China a inchis joi 12 autostrazi in jurul capitalei Beijing, din cauza ninsorilor masive provocate artificial, prin 'insamantarea' norilor cu substante chimice. Toate autostrazile de legatura au fost inchise in provincia nordica din jurul Beijingului, Hebei, dupa ce ninsori masive au cazut miercuri noaptea in aceasta regiune afectata de seceta, relateaza agentia de presa Xinhua. In total, 12 autostrazi au fost inchise, inclusiv cea care leaga Beijingul de Shenyang, capitala provinciei nord-estice Liaoning, scrie Reuters.
Gates sustine ca SUA inca discuta cu Kargazstanul in privinta bazei aeriene. Secretarul Apararii american, Robert Gates, a declarat, joi, ca SUA iau in considerare oferirea unor sume mai mari Kargazstanului, in schimbul accesului la o baza aeriana foarte importanta. Aceasta declaratie a fost facuta la doar cateva ore dupa ce parlamentul kargaz a votat incheierea contractului cu americanii, ceea ce ii obliga pe acestia sa paraseasca baza in decurs de 6 luni. Baza din Manas joaca un rol central in