Frumos gestul făcut de Adrian Alui Gheorghe de a reuni între coperţi de carte scrisorile schimbate cu regretatul Aurel Dumitraşcu. Mai întâi pentru că, acesta din urmă stingându-se în 1990, la numai treizeci şi patru de ani, sarcina reeditării volumelor sale de poezie, ca şi a antologării de texte rămase inedite, cade pe umerii unor prieteni adevăraţi. Adrian Alui Gheorghe se numără cu siguranţă printre aceştia, el îngrijind toate ediţiile postume din versurile lui Aurel Dumitraşcu, precum şi substanţialul său jurnal, Carnete maro.

Actualul epistolar, intitulat Frig şi impunător numaidecât prin dimensiuni, îl pune pe vechiul tovarăş al poetului din Nord într-o postură delicată. Câtuşi de puţin amicale în sensul social al termenului, scrisorile lui Aurel Dumitraşcu sunt neconcesive, punându-l de multe ori pe destinatar într-o lumină nefavorabilă. Mai tânărul literator apare şi ca un învăţăcel liric primind sfaturi de la un scriitor deja format; şi ca un om predispus (după ani de muncă în fabrică şi luni istovitoare în mina Petrila) la unele compromisuri. Contează mai puţin, aici, dacă Aurel Dumitraşcu avea sau nu dreptate sfătuindu-l pe Adrian Alui Gheorghe să nu mai publice în reviste obscure, să nu se alieze cu "factori de răspundere", să crediteze mai mult poezia unor colegi de generaţie "optzecistă" şi să nici nu se gândească la Academia "Ştefan Gheorghiu". Bineînţeles că avea dreptate. Dar important e că scriitorul care se îngrijeşte de posteritatea celuilalt nu a ezitat să tipărească toate aceste texte, trecându-le din sfera privată în cea publică şi asumân­du-şi destule riscuri personale. Nu numai pentru rezultatul ca atare (cărţoiul de faţă, peste cinci sute de pagini în format mare), ci şi pentru această fidelitate faţă de scrisorile deseori severe ale prietenului său dispărut, Adrian Alui Gheorghe merită apreciere.

Lectura înce