Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza își pune amprenta și pe piața stupefiantelor

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 20 februarie 2009 ·

Prețul drogurilor s-a dublat, numărul furturilor și cel al tâlhăriilor comise de toxicomani crește, iar centrele de tratament sunt la un pas de desființare. Sursa: Hepta

Deja instaurată în România, criza de pe piața stupefiantelor face ca, de la o zi la alta, să crească numărul furturilor și tâlhăriilor comise de toxicomanii în căutare de bani pentru doza zilnică. Una dintre explicațiile date de specialiști ar fi că prețul heroinei - cel mai consumat drog de la noi - s-a dublat în doar câteva zile.

De parcă toate acestea nu ar fi de-ajuns, autoritățile pregătesc desființarea centrelor de tratament și adicție pentru toxicomani, dar și a Agenției Naționale Antidrog (ANA).

„Se gândesc, probabil, că astfel vor face economie la buget - dacă ținem cont de faptul că guvernul Tăriceanu alocase, pentru acest an, un milion de euro doar pentru programe destinate tratamentului dependenților de droguri. Politicienii uită însă faptul că aceste servicii nu fac decât să ajute societatea deoarece, odată ajunși la noi, pacienții nu mai alimentează dealerii cu bani, nu mai intră în infracționalitate și nu mai pot răspândi cu ușurință hepatita C sau virusul HIV. Desființarea centrelor ar reprezenta o tragedie”, spune psihiatrul Eugen Hriscu, de la Centrul de Asistență a Adicțiilor „Alexandru Obregia”, din Capitală.

80 de lei, doza de heroină

Concret, consumatorii din București (considerat, de altfel, „polul” consumului de stupefiante din România) plătesc, în aceste zile, minimum 80 de lei (față de 30- 40 de lei, luna trecută) pentru o doză de heroină, aproximativ 200 de euro pentru un gram de cocaină (față de 80 de euro, acum câteva săptămâni) și 100 de lei pentru o pastilă de ecstasy (față de maximum 80 de lei). Așa susțin polițiștii, potrivit cărora prețul crescut al stupefiantelor arată că acestea intră pe piață într-o c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 43 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 30 minute
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°