Adunată domol în lacul de acumulare de la Porţile de Fier, Dunărea ascunde în adâncuri vestigiile unui tărâm care a pierit înghiţit de ape, la fel ca legendara cetate Atlantida. Un tărâm rupt din vise, dispărut de doar câteva decenii. Un tărâm care mai trăieşte acum doar în memoria foştilor săi locuitori. Oameni nostalgici pentru care a devenit imaginea unui paradis pierdut pentru totdeauna: Ada-Kaleh, insula din amintire.

Cărturarul român Nicolae Densuşianu plasa Atlantida, undeva pe Dunăre, în zona Porţilor de Fier. Era doar o ipoteză spectaculoasă, pe care majoritatea specialiştilor o consideră fantezistă. O ipoteză bazată pe legende străvechi şi mărturii folclorice adunate la un loc şi prelucrate savant în "Dacia preistorică”, monumantala lucrare care a văzut lumina tiparului în anii de început ai secolului al XX-lea. Şi totuşi Dunărea ascunde sub valurile sale "o Atlantidă” reală, pe care a înghiţit-o acum patru decenii. Dar, spre deosebire de cea mitologică, despre care izvoarele antice spun că ar fi pierit distrusă de furia zeilor, cea de sub Dunăre a fost înecată din voia oamenlior.

KILOMETRUL 946

Ada-Kaleh s-a aflat, până acum patru decenii, undeva, la trei kilometri aval faţă de oraşul Orşova, la Kilometrul 946 al Dunării. Era o palmă de pământ, pomenită chiar şi de izvoarele istorice ale antichităţii. Herodot o numea Cyraunis şi o descria ca pe o insuliţă îngustă cu o lungime de de 200 de stadii. Adică, în unităţile noastre de măsură, 1.750 de metri. Iar lăţimea ai era de 350-400 de metri. Prima consemnare oficială a insulei apare mult mai târziu, în 1430, când este inclusă în raportul întocmit de comandantul Ordinului Cavalerilor Teutoni, pe care regele Sigismund al Ungariei i-a trimis aici să protejeze cetăţile din zonă. În documentul Teutonilor peticul de pământ dintre apele Dunării apare sub numele de "Insula Saan”