Intr-un sat din Tara Fagarasului traieste un om care tine inchis timpul intr-un cufar vechi. De-acolo ii da drumul doar uneori, atunci cand peste sat se lasa ca o apa albastra inserarea. Cand Mos COSTICA LAZAR din Sona deschide sipetul cu amintiri, in lume e sarbatoare si merita sa treci peste dealuri si vai, ca sa ajungi cat mai repede acolo

Locul

Ati vazut vreodata un glob din acela de sticla, in care peste casute de poveste ninge cu fulgi de puf? Asa era satul Sona, in dimineata zilei de 12 februarie, a anului 2009. Ningea ca la inceputul lumii. Culmile Fagarasilor, padurile, satele, Oltul fusesera inghitite de valtoarea de omat. Nici o miscare printre casele ingropate in zapada, ascunse in spatele portilor inalte de lemn. Doar pe ulita larga se mai zareau cateva urme de pasi. In mijlocul satului, drumul se deschidea intr-o rascruce. Acolo, un barbat facea carari uriase prin omatul moale, si de la el am aflat unde are casa "scriitoriul" satului: "Merjeti numa' mai la vale putan, si dupa ce ulita se-ncovoaie de-a dreapta, iti si videa o casa mai asezata, si-ati si ajuns".

Cum sa descrii o curte de gospodari fagaraseni fara sa pari patetic? Imediat ce poarta se inchide in urma ta, intri in alta lume. O lume desavarsita, guvernata de randuiala si frumusete, in care toate se afla la locul lor si nimic la intamplare.

In casa, asezat pe un scaunas de lemn, Constantin Lazar scrie aplecat peste un teanc de hartii. Litere marunte, rotunjite caligrafic, insirate cuminti, una dupa alta, ca margelele pe-o ata. Ii spun de ce-am venit, ii spun ca vreau sa-mi povesteasca despre sat, despre oamenii care traiesc in el, despre neamuri, sarbatori si obiceiuri. Ii spun ca as vrea tare mult sa stiu de ce s-a apucat el sa scrie cronica de la Sona, istoria asezarii in care traieste, si daca aparitia cartii l-a facut fericit. L-a facut, fireste, doar ca f