Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şuruburile din vertebre

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 21 februarie 2009 ·

Prof. dr. Mihai Jianu, şeful Clinicii de ortopedie şi chirurgie a coloanei de la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu", spune că atunci când deformarea coloanei, scolioza, a depăşit 30 de grade se impune purtarea unui corset.

Aceste corsete ţin strâns coloana vertebrală şi ele obligatoriu se poartă 20-22 de ore pe zi. Deci şi în somn. Corsetul se scoate doar când se face baie. Corsetul vizează ţinerea pe loc a scoliozei evolutive ce nu poate fi frânată de gimnastica medicală. Corsetele se poartă doar după ce au trecut 3 ani de la apariţia ciclului menstrual. În paralel, cu purtarea corsetului se continuă gimnastica medicală. Deci, corsetul împiedică evoluţia deformării coloanei, dar numai în unele cazuri scade cu câteva grade această deformare. Când scolioza e în fază de deviaţie mare, a depăşit deci 40-45 de grade se apelează la intervenţia chirurgicală. În timpul operaţiei se montează nişte tije drepte pe laturile coloanei şi se montează şuruburi în vertebre care se leagă şi la aceste tije. Chirurgul roteşte şuruburile treptat, îndreptând coloana asemănător cu tijele. Între vertebre se pun şi grefe de os în paralele cu montarea tijelor şi şuruburilor. De cele mai multe ori aceste piese metalice sunt înglobate în oase şi nu mai trebuie scoase. Operaţia se execută doar după vârsta în care creşterea copilului s-a încheiat. La intervenţie chirurgicală trebuie să se ajungă doar în cazurile extreme care au depăşit în deformare 40 de grade. Tocmai de aceea e necesară descoperirea scoliozelor şi cifozelor, în stadiul de început putându-se face tratament cu gimnastică medicală şi corsete. Cifoza, acea deformare observată din profil, se operează la fel ca scolioza, numai că în alt plan. După operaţie trebuie să se continue cu gimnastica pentru a menţine vigoarea muşchilor şi mobnilitatea coloanei.

Prof. dr. Mihai Jianu, şeful Clinicii de ortopedie ş

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 5 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 5 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 3 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 4 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 13 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 5 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 6 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Vremea

București
acum

22°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°