Hackerul român „unu“, cel care, săptămâna trecută, a spart site-ul Kaspersky şi cel al BitDefender, susţine că a găsit vulnerabilităţi ale site-ului Symatec, producătorul Norton Hackerul român „unu“, cel care, săptămâna trecută, a spart site-ul Kaspersky şi cel al BitDefender, susţine că a găsit vulnerabilităţi ale site-ului Symatec, producătorul Norton Antivirus.
Imediat, Symatec a retras, apoi a modificat secţiunea site-ului care a fost afectată. În timp ce „unu“ atrage atenţia că a avut acces la date private, producătorul Norton Antivirus admite că a fost ceva în neregulă, însă susţine că nu este vorba despre o problemă de securitate şi „acel bug nu poate fi exploatat pentru a permite accesul la baza de date”.
Hackerul susţine că a profitat şi de o vulnerabilitate a site-ului publicaţiei „International Herald Tribune“, de această dată fiind vorba despre un parametru nesecurizat. „Unu“ a avut astfel acces la un tabel cu parole a 161 de persoane care lucrează sau colaborează cu ziarul.
El a scris despre aceste atacuri pe blogul hakersblog.org, unde precizează că de fapt vrea să aducă în prim-plan problemele de securitate din on-line şi nu va salva şi nici distribui date private ale site-urilor atacate.