De 19 ani, femeile din Predeşti, Dolj, bat drumul Primăriei. De tot atâta timp visează la pensia ce li se cuvine după zeci de ani munciţi pe tarlalele CAP-ului. Fostul primar le-a spus că "s-au pierdut actele". Nu mai e arhiva. Sătenii au dat în judecată Primăria, apoi Casa de Pensii. Au pierdut timp, cu drumul la tribunal, şi bani, cu plata avocatului. Unii au şi murit între timp, fără să mai vadă pensia. În urmă cu câteva luni, o dată cu înscăunarea noului primar, a venit miracolul: arhiva dispărută a fost găsită în podul fostului CAP.
Pe uliţele satului, zloata se amestecă cu bocetele femeilor trase la faţă şi cu pumnii strânşi, ţinuţi în dreptul inimii. Vorbele le sunt puţine. Şi parcă de nimeni auzite. Mai mereu le vezi, când câte două, când câte trei, luând la picior dealul ce le desparte de locul care ar putea să le aducă bruma de bucurie la care speră de mai bine de 19 ani.
"NU AM CE SĂ DEPUN LA CASA DE PENSII!"
Tanti Nicoliţa îşi poartă ilicul gros, de lână, de parcă pe umeri ar duce două vieţi, nu una. În august împlineşte 59 de ani. Lacrimile care îi tot curg pe obrazul obosit şi-ncercănat fac rană în sufletul său. "Acu', în februarie, ar fi trebuit să îmi depun dosarul la Casa de Pensii, ca să pot obţine şi io pensia. Dar de unde să-l iau, dacă nu există? Măicuţă, 26 de ani am muncit la CAP şi acuma nu pot să iau nimica. Cum e posibil?", se întreabă femeia cu vocea gâtuită. Nicoliţa Ganea este una dintre zecile de femei care, după ce o viaţă au muncit la CAP, tot fără nici un şfanţ în buzunar se găsesc. "Arhiva CAP-ului a luat foc", aceasta era răspunsul cu care autorităţile locale le închideau gura oamenilor de fiecare dată când aceştia treceau pragul Primăriei pentru a se interesa de pensiile lor. Zilele au trecut, iar sărăcia îi îndemna pe săteni să muncească pe unde găseau, doar-doar vor reuşi să supravieţuiască ş
