Pe 13 martie 1996, Anglia cunoştea cel mai grav atentat sinucigaş din istorie, contra unor copilaşi nevinovaţi. Andy Murray a trăit pe viu tragedia
Miez de februarie, 2008. Turneul de la Rotterdam. Andy Murray îl învinge pe Nadal, accidentatul Nadal, şi primeşte trofeul. Spune două vorbe, îl gratulează pe iberic, apoi se retrage într-un colţ, singur. Scoate din portofel o fotografie mică. Vreo 30 de “pici” îi zîmbesc din ea. O sărută şi se uită spre cer…
La 30 de centimetri de ucigaş
Miez de martie, 1996. Scoţia. Dunblane Primary School. Un dement, Thomas Hamilton, şomer, fost angajat aici, intră în lumea copiilor încărcat cu patru pistoale şi 743 de cartuşe. Nemernicul trage de 109 ori în tot ceea ce mişcă. Andy are opt ani. E la fix 30 de metri de locul de unde se aud împuşcăturile. Fratele sau, Jamie, îi strigă să se adăpostească. Bestia omoară cu sînge rece: sală de sport, coridoare, clase, curte. Cei doi Murray se ascund în spatele unei catedre, în biroul învăţătoarei şi aşteaptă. Le e frică! 16 copilaşi nevinovaţi, cu vîrste cuprinse între cinci şi şase ani, mor! Victoria, Melissa, Kevin, Brett…
Seara, la televizor, încă şocaţi, văd chipul killerului. “Mami, n-a fost la noi în maşină?” Drama e şi mai mare, dar Andy nu realizează, e prea mic. Da !!! Judy Murray l-a dus de cîteva ori la şcoală, i se părea un tip ok. Fiii ei au stat la 30 de centimetri de cel care, peste cîteva zile, avea să le ucidă prietenii şi tovarăşii de joacă. Fără nici un fel de explicaţii!
Îi poartă mereu cu el
Timpul a trecut, nu şi rănile. Povestea e cunoscută de foarte puţini. Nu vrea să impresioneze acum, la aproape 15 ani de la tragedie. Ştie că atunci nu avea cum să-şi dea seama de prea multe, dar e clar că ar fi putut fi printre cei 16. Dacă ar fi avut ora de educaţie fizică ceva mai devreme… “Hamilton venea la noi, la Boys Club. De acolo îl cun
