A fost demult.
M-am casatorit la douazeci de ani si fiind mai fara griji (inca nu venisera pe lume copiii), din cand in cand, colindam gradinile cu fanete si pomi, care se intindeau din spatele casei mele pana langa islazul de langa padurea satului. Gradinile erau pline de pomi fructiferi. Unii se coceau devreme, in miezul verii. Erau meri "budesti", cu fructe galbene si parfumate. Langa o fantana traia un mar batran, cu crengile rasfirate spre cele patru puncte cardinale. Avea cele mai frumoase mere, si cat ii tinea parguirea, ma duceam la el. Imi placea sa ma racoresc la umbra lui. Era viguros. A trait pana cand o vijelie de vara l-a scos din radacini. Din umbra deasa a marului, priveam desfasurarea verii, cu tot alaiul ei. Urmaream indeosebi albinele si fluturii, care faceau front comun, zburand deasupra merelor cazute la pamant si in cele din urma asezandu-se pe dulceata zemuinda a fructelor. Intr-o zi, asa din senin, fara veste, un fluture de culoare rosu-inchis, impodobit cu puncte si dungulite galbene si negre, s-a invartit in zbor deasupra mea si apoi, brusc, s-a asezat pe bratul meu dezvelit. Am stat locului fara sa fac vreo miscare. In orice clipa ar fi putut sa zboare, dar n-a zburat. Era asa de aproape, ca i-am vazut capusorul, antenele pe care le misca intruna, pulberea scanteietoare de pe aripi. Parca ar fi vrut sa-mi spuna ceva, poate ca-mi multumea ca il admir. Dupa o vreme, a trebuit sa ma intorc acasa, desi o faceam cu parere de rau. Dar fluturele s-a ridicat pana la umerii mei, apoi, ca si cum si-ar fi stiut locul, s-a intors.
Din gradini pana acasa este o cale. Cu privirea mai mult spre fluture, sa-l vad ce va face, am luat cosul cu mere si am plecat. Nu i-a pasat de miscarile pe care le-am facut. Am trecut doua parleazuri, am urcat un deal, am coborat o vale. Fluturele a ramas mai departe, pe bratul meu. Atunci m-am aplecat usor
