Actorul a urcat, joi seară, pe scena Teatrului de Stat Constanţa, alături de Olimpia Olari, în spectacolul „Iubire confort 2".
A avut timp pentru tot: să-şi plătească amenda pentru că a parcat neregulamentar, să facă rost de scaune, pentru că sala instituţiei teatrale devenise mult prea neîncăpătoare pentru o masă de tineri cu... probleme în cuplu sau cel puţin dornici să tragă cu urechea la problemele altuia, şi pentru interviuri. A vorbit despre relaţia cu Chris Simion, despre succesul televiziunii garsonieră şi a dezvăluit faptul că va pleca, în curând, de la OTV.
Motto-ul spectacolului este: „Faptul că îţi înşeli partenerul, nu e atât de grav... Dacă nu află". V-aţi înşelat vreodată soţia?
Dacă spun nu, o să ziceţi că nu recunosc, dacă spun da, pare teribilism. Cred că este o întrebare care, de regulă, nu se prea adresează, fiind personală, şi orice răspuns aş da, poate să nu fie adevărat, adică pot să dau o variantă care să satisfacă publicul sau... Aşa că vă răspund da, nu, nu ştiu, poate.
Sunteţi soţul lui Chris Simion, regizorul piesei „Poveşti pentru adulţi". Credeţi că „Iubire Confort 2" va avea acelaşi succes nebun ca spectacolul soţiei dvs?
Sunt două spectacole total diferite, cu două teme diferite. Bineînţeles că, în afară de faptul că suntem soţ şi soţie, între noi doi există şi o colaborare ca între artişti. Ea are spectacole în care eu joc, ea face spectacole fără mine pentru că nu mă potrivesc în piesele respective, iar eu fac proiecte fără ea pentru că lucrez cu alţi regizori. Ambele spectacole au succes. Şi cel de la Iaşi se joacă cu casa închisă. Şi cel de la Bucureşti, pe care îl jucăm, din când în când, la teatrul de comedie, şi foarte mult prin ţară, la fel. După cum vedeţi aici (n.r. Teatrul de Stat Constanţa), nu avem locuri, încercăm să punem scaune pentru a face loc publicului. Dar su