Clujenii sunt convinși că pot lua al doilea titlu consecutiv, chiar dacă de liderul Dinamo îi despart acum șase puncte. Sursa: Codrin Prisecaru
Campioana CFR Cluj susține astăzi, de la ora 17.00, pe teren propriu, împotriva divizionarei secunde FCM Târgu-Mureș, ultimul test înaintea reluării Ligii I la fotbal. La șase puncte de liderul Dinamo, echipa lui Dusan Uhrin junior s-a întărit serios în această iarnă. „Ne vom bate în continuare pentru titlu”, anunță mijlocașul Gabriel Mureșan, unul dintre cei mai buni oameni ai ardelenilor în toamnă.
“Diferența dintre noi și Dinamo poate fi recuperată”
Mureșan e de părere că CFR poate repeta isprava din sezonul trecut.
„Diferența dintre noi și Dinamo poate fi recuperată. Ne-am pregătit, ne-am întărit, așa că suntem gata de război. Știm ce ne așteaptă”, ne-a mărturisit internaționalul român, care nu va juca în prima etapă contra nou-promovatei CS Otopeni, fiind suspendat din cauza cartonașelor galbene. În afara lui Mureșan, vor rata debutul oficial în 2009 alți doi oameni de bază ai campioanei României, franco-portughezul Tony și brazilianul De Sousa. Primul nu este complet refăcut după operația su ferită la finalul anului trecut, în timp ce perechea lui Cadu în centrul devensivei ardelene s-a ales cu o entorsă la glezna dreaptă în cantonamentul din Antalya.
Aseară, portughezii și brazilienii care joacă la campioana României au stat cu ochii pe micul ecran, pentru a ur mări în direct marele derby al orașului Lisabona, dintre Sporting și Ben fica. Duelul de pe „Jose Alvalade” a născut rivalități printre fotbaliștii lui Dusan Uhrin junior.