Strada Gării, ziua atât de paşnică, străbătută doar de puţinii pasageri ce pleacă sau vin la Iaşi, odată cu apropierea nopţii capătă un aspect cu totul nou, necunoscut chiar multor ieşeni. Cu cât înaintează noaptea, cu atât această stradă, lungă de cel mult 200 de metri şi cu o sumedenie de cârciumi şi de "bodegi" cu aspect îndoielnic, îngrămădite una în alta, începe să se însufleţească.

GRANDOARE. Expresia iubirii şi a dorinţei de putere

Aici vine drojdia oraşului să-şi "topească" gologanii câştigaţi într-un fel sau altul. Dintre toate aceste localuri, cu uşile deschise înlături, izbucneşte în stradă câte o melodie atât de schilodită, încât îţi este peste putinţă să ghiceşti ce e. Iar prin stratul gros de fum de ţigară ce pluteşte peste capetele chefiilor dela mese, se distinge pe un fel de scenă improvizată în câte un colţ, "cântăreaţa" plătită de patron, cu 20-30 de lei pe noapte "şi masă", ce-ţi ia auzul cu vocea spartă şi răguşită de băutură şi ţigări (căci în pauze "cinsteşte" şi ea cu clienţii, atraşi de graţiile-i fade, spre a mări consumaţia). Iar dacă vreun străin "mai slab de înger" se lasă ispitit să intre în vreo cârciumă din acest "Broadway" al mizeriei, în zori de zi se trezeşte în stradă, cu buzunarele întoarse pe dos, dormind pe trotuar, apoi o ia ruşinat spre comisariatul de poliţie, spre a se plânge că a fost buzunărit.

Spre a-mi da seama mai bine de cele ce se petrec în acest cartier cu renume prost, mi-am pierdut şi eu o noapte, colindând tavernele. Abia făcusem câţiva paşi, când din umbra unui gang se deprinse o femeie vopsită ţipător şi mă atinse cu cotul, suflându-mi fum de ţigară în faţă:

- Încotro, drăguţule?

Am intrat în vorbă cu ea. O cheamă Veronica Popa. Tip de femeie voinică de ţară, aducând mai mult a bărbat, cu faţa pătrată şi maxilarele puternice.