În fine, stopul a coborât de la roşu la verde, stând în galben doar câteva secunde, să nu se spună că i-a dat cu flit. Autobuzul se urneşte din loc. Merge încet, aproape se târăşte pe piatra cubică a Bulevardului.

În cabina despărţită de restul autobuzului printr-un geam din polistiren, tăiat la garaj dintr-o bucată mai mare, ce servise cândva la acoperirea unei grămezi de îngrăşăminte, şoferul Fane Ghiniţă stă de vorbă cu o tânără frumuşică, proaspăt fardată, proaspăt manichiurată, proaspăt parfumată. Ce mai încolo şi încoace, o persoană care ar trebui să stea pe bancheta din spate a unei limuzine, şi nu în cabina strâmtă a unui autobuz. Nu, nu e vorba de vreo călătoare ce şi-a găsit aici, în cabină, un loc excelent, graţie nurilor arătaţi tânărului şofer. E vorba de sora cea mică a lui Fane Ghiniţă. A terminat liceul, dar nu s-a angajat nicăieri. Vrea să se facă coafeză. Nu una oarecare, ci coafeză de Centru, unde vin cucoane cu părul spălat, şi nu gospodine cu foi de ceapă în coc. Până când va reuşi, în fine, la Şcoala Postliceală de Coafură şi Manichiură, taie frunză la câini. Pentru că se plictiseşte acasă (după ce a citit de vreo cinci ori Tarzan - fiul junglei), l-a rugat pe frate-său s-o ia cu el în autobuzul de pe ruta Piaţa Romană - Piaţa Scînteii prin Dorobanţi.

Ajuns prin dreptul semnului giratoriu, Fane Ghiniţă îşi pierde brusc veselia. Faţa i se lungeşte mai întâi, pentru ca să devină galbenă mai apoi. Văzându-l, pe soră-sa o trece gândul că a făcut un infarct. Ce e?, întreabă ea speriată. Fane nu zice nimic. Se mulţumeşte să-i arate ce-l aşteaptă în staţie.

Într-adevăr, în staţie îl aşteaptă un coşmar. Ocupat cu giumbuşlucurile, cu întreţinerea conversaţiei, Fane Ghiniţă nu şi-a dat seama că e în întârziere. O întârziere de vreo jumătate de oră faţă de timpul când trebuia să fie în staţie. Astf