Contradicţiile, limitele, dorinţa de putere, frica de moarte, dispreţul faţă de real se pot desluşi limpede în felul în care noi înţelegem sexualitatea.

La un moment dat sexualitatea nu mai este o zonă a simplei necesităţi biologice, ci o lume închisă în care noi ne aruncăm cu toate contradicţiile noastre, chiar cu nevoia noastră de degradare. Actul fizic, care se poate sfârşi cu naşterea unei alte fiinţe ne dă iluzia că sexualitatea e opusul morţii; personal, mi se pare practic imposibil să mori în braţele unei femei. De aici s-a născut poate şi convingerea că sexualitatea ar trebui să fie un ritual, un ceremonial desfăşurat după legi implacabile. Oamenii au o mare dragoste pentru ritualuri, fiindcă ritualul le dă iluzia grandorii, o grandoare obţinută fără nici un efort. Înspăimântat de vulgaritate, am crezut şi eu că ritualul ar fi o soluţie: am înţeles mai târziu că n-am făcut decât să schimb o eroare mai mediocră cu una ceva mai subtilă. Mi-am dat seama că această grandoare nu-mi aparţinea, că acea vrajă poetică în care mă scăldam aparţinea altora. Era într-adevăr frumos, dar eu n-aveam ce căuta în acea splendoare străină. Sexualitatea înseamnă creaţie...

"Ceea ce degradează şi mutilează sexualitatea este memoria; memoria transformă o dorinţă fizică într-o dorinţă de putere, permanentizează dorinţa şi, incapabilă de spontaneitate, eşuează în obsesii. Cine a trăit cu luciditate a putut să-şi dea seama că obsesia fizică e alimentată de gândire... Obsesia fizică este, simt eu, triumful memoriei împotriva realităţii. De aici vine şi dificultatea de a te elibera de o asemenea obsesie, cu toţii am trecut în viaţă prin aceste penibile impasuri. Suntem obsedaţi numai de femeile pe care nu le iubim..."

"Ipocrizia disperării, Editura Albatros, Bucureşti 2002"

Teodor Mazilu

Contradicţiile, limitele, dorinţa de putere,