Mesajul a fost trimis. Multumesc!

70 de liceeni iau lecţii anti-fumat

Publicat in Adevarul, duminică 22 februarie 2009 ·

Adolescenţii vor fi premiaţi, dacă vor renunţa la tutun Două asistente medicale vor încerca să-i convingă pe elevii suceveni, timp de o lună şi jumătate, să renunţe la fumat. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) va demara mâine, la două licee din Suceava, o campanie anti-fumat. Scopul acţiunii constă în informarea şi educarea adolescenţilor cu privire la riscurile consumului de tutun, iar unităţile şcolare incluse în proiect sunt Liceul cu Program Sportiv şi Colegiul Naţional de Informatică ,,Spiru Haret". „Vor participa 35 de elevi din clasa a X-a de la fiecare dintre licee, iar cei interesaţi vor avea nevoie de acordul părinţilor pentru a lua parte la cursuri", spune Cristina Lohănel, consilier educativ la Liceul cu Program Sportiv. Campania va începe cu măsurarea concentraţiei de monoxid de carbon din aerul expirat de fiecare dintre cei 70 de liceeni aleşi. Vor urma, în decurs de o lună, patru sesiuni de prezentare a efectelor nocive ale tutunului asupra sănătăţii şi a beneficiilor de care se bucură un nefumător, prin intermediul unor filme documentare. Câştigătorii vor primi calculatoare Campania numită „Adolescenţii renunţă la fumat" se va încheia cu o şedinţă în care asistentele de la DSP vor măsura din nou concentraţia de monoxid din aerul expirat pentru a vedea dacă elevii au renunţat într-adevăr la ţigări. Potrivit oficialilor DSP, tinerii care vor fi suficient de ambiţioşi pentru a se lăsa de fumat vor fi premiaţi cu calculatoare de birou, MP3 playere şi ceasuri. „Nu cred că este implicat un număr destul de mare de elevi pentru ca programul să reuşească. Tinerii vor să fie moderni, iar fumatul este un obicei la modă, greu de combătut. Dacă o să fie implicaţi mai mulţi elevi, poate că această campanie o să aibă cu adevărat efect", crede Mihaela, elevă la Colegiul Naţional de Informatică. O estimare a Organizaţiei Mondiale a Sănătaţii arată că peste un

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în trupa Proconsul. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”

HotNews acum 7 ore
Valentin Petricenco, unu dintre membrii fondatori ai trupei Proconsul, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de formație pe pagina de Facebook. „Cu profundă durere, am aflat azi că Vali nu mai este! Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme.

„Dacă Putin atacă, trebuie să fim pregătiţi să purtăm război”. Avertisment de ultimă oră transmis de Berlin

HotNews acum 5 ore
Forţele germane trebuie să fie pregătite pentru război, ceea ce înseamnă că este nevoie de mai multe cheltuieli în domeniul militar, a afirmat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, într-un interviu acordat grupului media Funke, potrivit Pol

Aplicaţia TikTok, interzisă timp de un an în Albania ca urmare a uciderii unui adolescent

News.ro acum 9 ore
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, în urma uciderii unui adolescent luna trecută, care a stârnit temeri cu privire la influenţa social media asupra copiilor, relatează Reuters.

Întâlnire-surpriză în Ucraina: Șeful CIA a venit să discute cu Zelenski

HotNews acum 6 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar dezvăluit de la invazia lansată de Rusia, comentează AFP. „Bill Burns a făcut ultima sa

Superliga: Gloria Buzău – CS Universitatea Craiova 0-2

News.ro acum 7 ore
Echipa CS Universitatea Craiova a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 2-0, formaţia Gloria Buzău, în etapa a 22-a din Superligă. Paradela a reuşit să deschidă scorul la Buzău, în minutul 18, când a înscris cu o lovitură de cap din pasa lui Baia

Cu mașina până în magazin. Un șofer a trecut prin vitrină și a ajuns la interior

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat a intrat cu autoturismul, sâmbătă seară, în vitrina unui magazin din municipiul Suceava. El a primit asistenţă medicală la locul accidentului, dar a refuzat să fie transportat la spital. Accidentul a avut loc în zona Egros din municipiul S

35 DE ANI DE LA REVOLUŢIE - Nicuşor Dan: Datoria noastră este să protejăm democraţia câştigată cu preţul vieţilor eroilor noştri şi să menţinem direcţia europeană a Bucureştiului şi a României

News.ro acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că, la 35 de ani de la Revoluţie, datoria este de a proteja democraţia câştigată cu preţul vieţilor eroilor şi de a menţine direcţia europeană a Bucureştiului şi a României. ”Astăzi se împlinesc

Cartel ALFA critică „ordonanța trenuleț”: Orice propunere de reduceri sau tăieri trebuie să vizeze în primul rând clasa politică

HotNews acum 5 ore
Politicile de austeritate şi măsurile economice bazate pe tăieri şi îngheţări de venituri reprezintă „soluţii superficiale şi dăunătoare pentru o economie deja fragilă şi vulnerabilizată” de evenimentele politice din ultima perioadă, iar o eventuală

Hermannstadt-Farul Constanţa, 0-0, în Superligă

Mediafax acum 9 ore
Partida de la Sibiu s-a terminat la egalitate, 0-0. Hermannstadt ajunge astfel la 26 de puncte în clasament, iar Farul acumulează 24 de puncte, fiind pe locurile 9, respectiv 11. Tot sâmbătă se dispută partida Gloria Buzău-Universitatea Craiova, de

Viktor Orban, despre legătura dintre migrația ilegală şi actele de terorism: „Bruxellesul doreşte să transforme Ungaria în Magdeburg”

Ziare.com acum 11 ore
Premierul ungar Viktor Orban, a avut sâmbătă, 21 decembrie, o conferinţă de presă internaţională de sfârşit de an, la Budapesta. El a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, referire la recenta tragedie de la târgul de Crăciu

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

6°/11°
mie.

5°/7°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/4°
lun.

-0°/5°
mar.

5°/9°
mie.

3°/5°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

4°/10°
mar.

10°/10°
mie.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/2°
mar.

-0°/3°
mie.

1°/3°
Timisoara
acum

-5°
dum.

-5°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/2°
mie.

3°/6°