Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braconaj la ciute în valoare de 16.000 de euro

Publicat in Adevarul, duminică 22 februarie 2009 ·

Trei maramureşeni sunt cercetaţi după ce au fost prinşi că vânează ilegal Tinerii borşeni au încercat să sustragă o maşină, chiar din curtea poliţiei din Vatra Dornei. Trei borşeni au fost prezentaţi, ieri, în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă, însă propunerea a fost respinsă, astfel că cei trei vor fi cercetaţi în libretate. Ei sunt anchetaţi pentru pentru săvârşirea infracţiunilor de braconaj cinegetic, uz de armă letală fără drept, furt calificat şi rupere de sigilii. În plus Victor M., unul dinte ei, fiind cercetat şi pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. Cei trei au intrat în conflict cu legea după ce au fost prinşi la braconaj în apropiere de comuna Dorna Arini din judeţul Suceava, pe data de 15 februarie. Atunci, după ce un paznic a anunţat poliţia despre faptul că un autoturism de teren se deplasează pe DN 17B şi utilizează un proiector folosit în special de braconieri, poliţiştii au identificat maşina. Când au încercat să o oprească, conducătorul auto a părăsit maşina pe un drum forestier, la o distanţă de circa opt kilometri. În aceeaşi noapte, o altă maşină de teren în care se aflau trei tineri maramureşeni a fost oprită de către poliţiştii suceveni. De asemenea, oamenii legii au găsit în interior bunuri interzise de lege, iar în zona Sunători de pe raza comunei Dorna Arini, pe DN 17B, la circa 20 de metri de carosabil au fost găsite două căprioare ucise cu armă cu glonţ, prejudiciul estimat fiind de 16.000 de euro. Astfel, maşina proprietarului a fost ridicată pentru cercetări şi dusă la sediul Poliţiei din Vatra Dornei şi sigilată. Cei trei însă, potrivit unor surse, neagă orice legătură cu uciderea animalelor. Mai mult însă, după ce maşina a fost transportată în curtea Poliţiei, în noaptea de 19 spre 20 februarie, cei trei tineri maramureşeni au fo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe autostrada A1, cu doi morți și un rănit (foto)

Press Alert acum 7 ore
< div class="wp-block-image">

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 12 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 11 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Au ucis un bărbat deoarece „deranja tomberoanele”. Mamă și fiu, după gratii

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate după ce au lovit și lăsat inconștient un alt bărbat pe o stradă din Sectorul 5. El a fost dus la spital după ce o martoră a incidentulu

Reacția lui Biden, după uciderea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, de către Israel

HotNews acum 10 ore
Președintele american Joe Biden a declarat că moartea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah este o „măsură a dreptății pentru numeroasele sale victime”, inclusiv pentru americani, în timp ce a cerut detensionarea conflictelor din Orientul Mijlociu, r

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Tudor Giurgiu, la TIFF Oradea: Un film cu Nadia Comăneci, pentru 2026, la 50 de ani de la Olimpiada din Montreal

G4Media acum 7 ore
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, sâmbătă seara, la Oradea, că ar dori să realizeze un film documentar despre Nadia Comăneci pe care să-l lanseze în 2026, la 50 de ani de la momentul istoric al Olimpiadei de la Montreal, transmite Agerpres. „Între

Prinţesa Diana ar fi fost avertizată cu privire la comportamentul lui Mohamed Al-Fayed

Mediafax acum 13 ore
Prinţesa Diana ar fi fost avertizată de apropiaţi cu privire la comportamentul lui Mohamed Al-Fayed înainte de a accepta invitaţia de a petrece o vacanţă la vila acestuia în sudul Franţei în vara anului 1997, potrivit jurnalistului Richard Kay, scri

Incendiu de vegetație lângă București. A fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un incendiu de gunoi menajer și vegetaţie uscată a izbucnit, sâmbătă seară, 28 septembrie, în localitatea ilfoveană Sinteşti, pompierii intervenind cu nouă autospeciale. Totodată, a fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum. ”Interv

[VIDEO] Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a deschis anul universitar 2024-2025

Arad24.net acum 9 ore
Sâmbătă, 28 septembrie, pe scena Palatului Cultural din Arad, rectorul universității, conf. univ. dr. Teodor Cilan, alături de echipa de prorectori și decanii celor 9 facultăți, au anunțat deschiderea noului an academic 2024-2025 al Universității „A

Vremea

București
acum

17°
dum.

15°/21°
lun.

11°/15°
mar.

13°/17°
mie.

11°/19°
Iasi
acum

13°
dum.

12°/18°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

17°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/14°
mie.

11°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

9°/15°
lun.

8°/10°
mar.

8°/15°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

9°/17°
mar.

7°/17°
mie.

9°/21°