Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stelele Moscovei pe gheaţa din România

Publicat in Adevarul, duminică 22 februarie 2009 ·

Campioni olimpici, mondiali şi europeni la patinaj, acompaniaţi de circari şi acrobaţi, vor încânta publicul din România cu ocazia turneului susţinut de „Stelele Moscovei pe Gheaţă”. Turneul începe pe 27 februarie cu spectacolul de pe patinoarul Vakar Lajos din Miercurea Ciuc şi continuă cu show-uri incendiare pe 1, 2 şi 3 martie, pe gheaţa patinoarului „Mihai Flamaropol” din Bucureşti, precum şi în Brăila şi Galaţi.

Compania „Stelele Moscovei pe Gheaţă” a fost înfiinţată de patinatorul rus Igor Bobrin, fost campion european în anul 1981 şi campion naţional al Uniunii Sovietice în 1978 şi între 1980 şi 1982. După ce s-a retras din competiţii s-a lansat în industria patinajului acrobatic, fiind numit chiar „regele” acestui gen.

În 1986 s-a hotărât să înfiinţeze propriul teatru pe gheaţă, fondând compania „Stelele Moscovei pe Gheaţă”. Bobrin este, de asemenea, şi dansator, antrenor şi coregraf al celebrei companii. Patinatorul s-a căsătorit cu Natalia (Nataşa) Bestemianova, fostă campioană olimpică la patinaj artistic, care îi este parteneră şi în cadrul companiei.

Celor doi li s-a alăturat un alt celebru patinator rus, Andrei Bukin, dar şi artişti de circ care execută acrobaţii pe gheaţă, ţinând publicul cu răsuflarea tăiată. Printre spectacolele pe care compania de teatru de gheaţă le-a prezentat în turneele de până acum se numără „Albă ca Zăpada”, „Mowgli”, „Mary Poppins”, „Alice în ţara minunilor”, „Cenuşăreasa”, „Romeo şi Julieta” sau „Faust secolul XX”.

Cei trei foşti patinatori de talie mondială semnează şi producţia artistică a spectacolului „Dances on Ice”, care este varianta pe gheaţă a show-ului „Dansez pentru tine”. În acelaşi timp, Bobrin, Bestemianova şi Bukin sunt şi antrenori ai patinatorilor care activează în circuitele competiţionale europene, mondiale şi olimpice, atât la categoria juniori, cât

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

Maurene Comey, procuror în scandalul sexual Epstein și fiica fostului director FBI, CONCEDIATĂ de Departamentul Justiției din SUA.

Gandul acum o ora
Departamentul Justiției din SUA a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey și procuror în dosarele Epstein și Diddy Combs. Decizia a fost luată fără explicații oficiale, alimentând suspiciuni privind posibile motive poli

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 3 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Cutremur puternic și alertă de tsunami în Alaska!

Ziua Constanta acum 55 minute
Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autoritățile activând alerta de tsunami. Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorită

VIDEO Flăcări uriașe au mistuit scena principală a cunoscutului festival de muzică Tomorrowland

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a distrus complet miercuri scena principală a festivalului Tomorrowland, în apropiere de Antwerp în Belgia, în ajunul acestui evenimentul anual care urmează să atragă fani ai muzicii electronice din întreaga lume, au precizat pompierii,

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

Vremea

București
acum

23°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

22°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°