Se stinge usor-usor dezbaterea despre modificarea Constitutiei.
Gasesc ca e nedrept, desi aproape ca inteleg motivele pentru care o asemenea discutie e, acum, din pacate, periferica. Imi place sa cred ca directia in care avansam (mai bine zis, regresam) cu aceasta tema nu e fatalitate.
Pentru cei care:
-sint dispusi sa fie atentie la argumente;
-nu pica usor sau nu pica deloc in plasa unor “ONG-isti sub acoperire” (citiva dintre ei, practicanti ai unui habarnist fudul);
-au rabdare sa citeasca si sa reflecteze
-nu se opresc in idei de doi bani (precum falsa, dar nu nevinovata lansata in spatiul public idee a pericolului iminent al dictaturii daca se modifica Legea suprema)
-mai spera
iata inca doua rezervoare importante de idei.
Unul mai mic – Sever Voinescu, in Dilema Veche: “În fine, tot acest delir anti-prezidenţialist se bazează pe un mare, imens neadevăr. Conform acestuia, în regimul prezidenţial, Parlamentul e slab şi figura preşedintelui se impune asupra tuturor autorităţilor. Se spune că, în regimul prezidenţial, totul este decis de un singur om. Nimic mai fals! În regimul prezidenţial, Parlamentul are o putere extraordinară pentru că puterea extraordinară a preşedintelui nu poate fi echilibrată altfel. Un regim prezidenţial fără un Parlament puternic este de neconceput în cadrul democraţiei.”
Un al doilea, mai mare, in revista 22 (transcrierea unei dezbateri relativ recente organizate de CADI): “Patru intrebari mi se par importante in legatura cu revizuirea Constitutiei. Mai intai, de ce este necesara revizuirea Constitutiei? In al doilea rand, ce vrem sa revizuim din Constitutie? In al treilea rand, care este principalul obstacol in procesul de revizuire a Constitutiei? Si, in al patrulea rand, care ar fi procedura si orizontul de timp pentru revizuirea Constitutiei?” (VStoica).
Salvati, fisati, re
