Circa 150 de oameni trăiesc de pe o zi pe alta, în locuinţe improvizate la marginea Petroşaniului. Atraşi de perspectivele unei vieţi decente, bărbaţii au venit în Valea Jiului în urmă cu 10-15 ani şi s-au angajat ca mineri, dar după declinul industriei au ajuns mai rău ca cerşetorii. Au venit de la sute de kilometri depărtare, din Alba, Mehedinţi ori din nordul Moldovei. Şi-au încropit case la marginea Petroşaniului, pe vatra unei foste aşezări momârlăneşti rase de pe faţa pământului de comunişti.
Şi-au găsit locuri de muncă la mină, dar soarta li s-a schimbat radical în 1997, când au început disponibilizările masive. Ei aveau doar patru-cinci ani vechime, aşa că au fost primii pe liste, dar s-au bucurat pentru plăţile compensatorii. Pentru ei reprezentau foarte mulţi bani.
Călin Marcel a fost printre ei. „Eu sunt din zona Alba. Eram agricultor de meserie, dar am vrut să muncesc la mină, unde se câştiga bine. După disponibilizare, banii s-au dus repede, iar acum e vai şi amar de noi. Am fost prost pentru că nu am ştiut ce să fac cu ei, dar aşa au fost mai toţi minerii care s-au disponibilizat atunci”, spune Călin Marcel.
Baracă pe post de casă
Trăieşte alături de soţie şi cei trei copii într-o cocioabă fără curent electric şi apă curentă pentru care plătesc 30 de lei chirie. Se întreţin dintr-un ajutor social şi din alocaţiile copiilor.
„Toţi cinci stăm într-o cameră. Copiii sunt singura noastră avuţie, sunt cuminţi şi ascultători. Înţeleg când nu pot să mănânce ca să se sature. Mi se rupe sufletul când văd că nu le pot da o jucărie sau o haină. Nu mi-aş dori decât un loc de muncă, de salahor, să aduc mâncare acasă”, spune fostul miner.
Nu a furat niciodată şi nici nu cerşeşte. Îl cunosc de om cumsecade chiar şi poliţiştii de proximitate, care aduc şi ei de mâncare copiilor, pent