În cazul falimentului unei unităţi bancare, statul nu garantează depozitele pentru care deponenţii şi-au negociat dobânda, dacă acestea „au condus la agravarea situaţiei financiare a băncii“. GdS a aflat care sunt argumentele Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare.
Banca Naţională a României (BNR) a dat asigurări că fiecare român care depune bani în bănci beneficiază de garantarea depozitului de către Fondul de Garantare a Depozitelor în sistemul Bancar (FGDB) în limita a 50.000 de euro. Pentru persoanele juridice, limita este de 20.000 de euro. Există un act normativ (OG nr. 39/1996 republicată) care detaliază toate depozitele bancare negarantate de stat, pornind de la cele ale administratorilor băncii, ale acţionarilor semnificativi sau familiilor acestora şi ajungând până la cele ale persoanelor care îşi negociază dobânzile.
Dobânzi negociate, depozite negarantate
Băncile spun că, din cauza concurenţei, mulţi clienţi îşi negociază dobânda.
Articolul 4 din OG nr. 39/1996 republicată stipulează că persoanele care îşi negociază cu banca dobânda la banii depuşi nu au depozitul garantat de Fond: „(...) depozitele persoanelor fizice care au obţinut în mod special de la aceeaşi societate bancară dobânzi sau alte avantaje financiare în condiţii preferenţiale“. Legislaţia prevede (într-o anexă la ordonanţă) că „nu sunt garantate depozitele persoanelor fizice şi juridice, inclusiv entităţi fără personalitate juridică, ce au obţinut, pe bază individuală, rate de dobândă şi concesii financiare care au contribuit la agravarea situaţiei financiare a instituţiei de credit“.
Dar cum se stabileşte dacă un anumit depozit a condus la agravarea situaţiei unei bănci? Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Graţian Gheţea, a declarat pentru GdS că pot influenţa situaţia financiară a băncii doar depozitele mari, de ordinul
