La Sala Palatului a fost, sâmbătă seară, o gală regală. O gală de balet cu 12 mari dansatori care au strălucit, încântând publicul.
Gala "Stars of the 21st Century" s-a desfăşurat la Bucureşti pentru prima dată. În nici o altă ţară central şi est-europeană acest eveniment nu a avut loc. Galele, organizate în lume de Solomon Tencer Production din Canada, au putut fi văzute în 15 ani, de când le-au iniţiat soţii Solomon Tencer şi Nadia Veselova-Tencer, în doar câteva metropole, printre care Toronto, New York, Paris. Cei mai buni dansatori ai lumii, angajaţi în trupe mari de balet, sunt selectaţi pentru "Stars of the 21st Century".
Ce-au oferit cei 12 balerini care au ajuns pentru prima dată în România? Momente de frumuseţe şi de graţie. Profesionalism şi perfecţiune. În program – balet clasic, neoclasic şi contemporan. Selecţia foarte diversă alcătuită de directorul artistic Nadia Veselova-Tencer, fostă balerină, originară din Sankt Petersburg, unde a şi absolvit Academia de Balet, a prilejuit publicului satisfacţie deplină. Balerinii au fost minunaţi. Unii dintre ei dansaseră cu o seară înainte de gală pe alte scene ale lumii. Nu s-a resimţit oboseală. Surprizele au fost mari, în special venite din partea a două cupluri care iniţial nu erau în program, balerinii înlocuindu-i pe colegi de-ai lor de trupă, care din varii motive nu au putut veni: ruşii Anastasia şi Denis Matvienko, de la Teatrul Mihailovski din Sankt Petersburg (cu "Radio & Juliet" şi "Don Quijote") şi Dorothee Gilbert şi Alessio Carbone de la Paris Opera Ballet (cu "La Esmeralda") sau două solo excepţionale pe care le-au interpretat – "Alles Walz" şi respectiv "Arepo". Denis Matvienko dansează în trupa sa din St. Petersburg, cât şi la Bolşoi Teatr, dar şi la Teatro alla Scala din Milano. El a ajuns la Bucureşti direct de la Tokio. Împreună cu soţia sa, Anastasia, au o