Cea de-a doua ediţie a „Iarnarocului“ s-a desfăşurat, ieri, în curtea ceainăriei Serendipity. Îndrăgostiţii au putut să-şi aleagă de la târg tot felul de obiecte de decor haioase şi colorate sau accesorii în diferite forme. Încă de la deschiderea „Iarnarocului”, curtea şi interiorul ceainăriei Serendipity, locul în care s-a desfăşurat târgul, erau pline de expozanţi şi tineri dornici să achiziţioneze obiecte realizate manual.
Cercei şi brăţări în toate formele şi culorile, genţi, portofele, pălării şi tablouri, toate confecţionate manual, atrăgeau privirile vizitatorilor târgului organizat de Comunitatea artizanilor handmade din România. „Nu ştiam că se deschide, dar am trecut prin zonă, mi s-a părut interesant, frumos şi am intrat. Mi-am găsit deja o pereche de cercei”, spune Gabriela Gheorghe, elevă.
Atât expozanţii, cât şi vizitatorii s-au strâns în jurul obiectelor lucrate manual cu o cană de ceai în mână, discutând cu plăcere, fiecare despre creaţiile lui.
„Suntem deja la a doua ediţie. Oamenilor le place această expoziţie şi chiar dacă ţine doar o zi, vom încerca să o repetăm din ce în ce mai des. «Iarnarocul» pune accentul pe ideea de atmosferă de târg, pe obiecte lucrate manual. Vin mulţi oameni, cumpără foarte mult. Anul trecut au fost cam 300 de vizitatori, anul acesta aşteptăm mult mai mulţi”, spune Ioana Grigorescu, de la gama de lucruşoare „Sucita”.
Preţuri pentru toţi
Artizanii îşi vând produsele la preţuri atractive. Spre exemplu, brăţările cu mărgele făcute manual în India costă 80 de lei, cerceii din seminţe costă 15 lei şi pot fi achiziţionaţi de la „Mărgele cu dragoste”. Tablourile de la Virginia Toma costă 25 de lei, iar cerceii în diferite forme costă 15 lei.
„Preţurile nu sunt mari. Asta mă atrage. Mi-am cumpărat o gentuţă şi o pereche de cercei, iar expozanţii