La Brăila, în casa de pe Bulevardul Carol I nr. 169, astăzi Independenţei, Cristian Vasile şi-a petrecut a doua parte a copilăriei.
A urmat cursurile primare la Şcoala nr. 3 de pe Strada Ştefan cel Mare, aproape de Strada Victoriei. Bulevardul i-a servit drept "teren de joacă". După ore, Cristian şi Virgiliu, sau Bibi şi Piţu, puneau la cale tot felul de jocuri, inspirate din cărţile lui Jules Verne. Organizau chiar şi întreceri sportive şi, ca să aibă concurenţi veritabili, pe banii pe care mama lor, Virginia, li-i dădea pentru covrigi, cumpărau tot felul de obiecte pe care le ofereau drept premii câştigătorilor.
Virginia le-a sădit permanent copiilor în suflet dragostea pentru muzică. Le cânta de mici, mai ales că la pension luase lecţii de canto şi avea o voce bună, de soprană. După moartea lui Gheorghe, Virginia n-a mai cântat o vreme. Apoi a hotărât să resădească în inimile copiilor "lumina vieţii". Să-i înveţe să trăiască senini, păstrând în suflet amintirea tatălui lor. "Cine-i deştept înţelege că eu cânt numai din buze", le replica ea celor care o luau la rost că ar fi uitat că i-a murit soţul.
VIOARA. Cristian reproducea cu mare talent melodiile pe care le auzea la mama lui. Aşa că Virginia l-a dus să studieze vioara la bătrânul pedagog Grünberg. Acesta vedea în el un mic Kubelik, fiindcă se corecta singur atunci când greşea notele. Când lecţiile s-au complicat, micul Kubelik a pus vioara în cui. Stăruitoare, Virginia l-a dus la Filarmonica "Lyra". Dar lui Cristian i s-a părut mult prea anevoios studiul viorii. Prefera să îngâne un cântecel, fermecându-i pe cei care-l auzeau. În clasele primare s-a dovedit cel mai talentat la muzică, ba chiar a fost solistul corului şcolii.
În 1919, după ce a absolvit cursurile primare, s-a înscris la Liceul "Nicolae Bălcescu" din Brăila. A avut parte de profesori